De cand a achizitionat parcul in anul 2015, P3 a construit in total 90.000 m2 de spatii logistice noi. Acest recent depozit este a douasprezecea constructie din parcul P3. Pe parcursul acestui an, P3 va adauga inca 65.000 m2 in trei viitoare constructii, ceea ce inseamna ca P3 este pe cale sa-si dubleze suprafata totala a parcului in numai doi ani.

Potrivit unui comunicat remis 9am, expansiunea parcului P3 Bucharest face parte din planurile de expansiune pan-europeana a P3, care se va concretiza in dezvoltarea celor 1,8 milioane de m2 de terenuri existente, cumpararea de terenuri pentru a extinde parcurile existente si achizitionarea de noi terenuri in tarile in care deja sunt prezenti si pe noi piete. In acest moment, P3 are constructii in derulare in patru tari si multe altele in curs de dezvoltare.

Cladirea Clasa A va incorpora sisteme eficiente energetic, inclusiv unitati de racire, izolatie suplimentara a acoperisului, sisteme de recuperare a caldurii si iluminat cu LED-uri pentru un consum redus.

Citeste si:

“Acesta este un moment important pentru P3 in Romania, pentru ca incepem sa concretizam planurile noastre ambitioase de extindere. Aceasta este prima constructie pe care o incepem in 2017. Planuim sa construim in total trei depozite anul acesta. Aceasta se bazeaza pe cresterea pe care P3 o are in cele 9 tari europene, in care se dezvolta. Extinderea noastra demonstreaza clar faptul ca partenerii si clientii nostri sunt multumiti de calitatea serviciilor noastre si doresc sa inchirieze mai mult spatiu in parcul nostru. Obiectivul este sa cream cel mai important hub logistic din zona Bucurestiului. Evolutia pe care am avut-o anul trecut si planurile noastre pentru 2017 arata ca ne-am angajat sa atingem acestui obiectiv si putem sa fim un partener pe termen lung pentru clientii nostri”, spune Blake Horsley, Country Head P3 in Romania.

Finalizarea depozitului este planificata pentru luna august 2017, cu posibilitatea ca primul client sa aiba acces mai devreme, inca din luna iunie.

P3 are, in acest moment, un total de 305.000 m² in 11 depozite in parcul P3 Bucharest. Localizat la numai 13 km de centrul orasului, parcul P3 Bucharest este situat pe inelul de centura al orasului, cu acces la toate cele 6 sectoare ale Bucurestiului, la Aeroportul International Henri Coanda (la o distanta de 22 km) si la autostrada A2. P3 a finalizat recent trei noi cladiri in parcul P3 Bucharest si, de asemenea, incearca sa se extinda atat in Bucuresti, cat si in centrul si vestul tarii.