Cele mai cautate cuvinte in dexonline, luni, inaintea si in timpul simularilor evaluarii nationale si bacalaureatului sustinute de elevii claselor a VIII-a, a XI-a si a XII-a au fost ”pretutindeni/ pretutindenea”, ”a zari/zarit”, iar pe durata examenelor reprezentantii platformei au inlocuit definitiile pentru aceste cuvinte, care se regaseau in subiecte.
”Anul trecut, am observat ca lumea a cautat frenetic pe dexonline raspunsuri la o intrebare din examenul de simulare pentru examenele nationale de la clasa a 8-a. In mod curios, cautarile au venit in timpul examenului, iar cateva chiar inainte de inceperea lui. Lasam la o parte stupizenia unor oameni de a trisa la un examen de antrenament. Anul trecut am observat tardiv autofurarea caciulii, dar anul acesta am apucat sa ne organizam nitel”, au scris administratorii dexonline.blogspot.ro.

Pe durata simularilor care au avut loc luni, dexonline a inlocuit definitiile pentru cuvintele date la subiecte, astfel: ”pretutindenea, pretutindeni - pururi”; ”a zari, zarit - a zori, zorit”; ”felonie - falosenie”. Acestea au fost, de altfel, cele mai cautate cuvinte in perioada simularilor.

Am dedus aceste cuvinte inainte sa apucam sa vedem subiectele, urmarind pur si simplu lista cu cele mai cautate cuvinte, in care acestea se detasau clar. Iar statisticile confirma ca nu ne-am pregatit degeaba. Pentru pretutindeni/ pretutindenea si a zari/ zarit, cautarile au fost distribuite astfel: de la 8:00 la 8.59 au fost 9 cautari; de la 9.00 la 9.59 au fost 143 de cautari; de la 10.00 la 10.59 au fost 171 cautari; de la 11.00 la 11.59 au fost 989 cautari”, potrivit dexonline.blogspot.ro.

In ceea ce priveste cuvantul ”felonie”, administratorii platformei au precizat ca inainte de ora 9.00 dimineata au observat o crestere a interesului pentru acest cuvant, care a avut 35 de cautari. "Am presupus ca este si el parte din subiecte, asa ca i-am «deturnat» si lui definitiile. Intre 9.00 si 12.00, cuvantul a mai adunat 335 de cautari. Totusi, nu l-am regasit nicaieri in enuntul subiectelor. Dupa amiaza, am lamurit si misterul: domnul Andrei Plesu publicase pe blogul sau, chiar azi-dimineata, un articol in care folosea acest cuvant. Nefericita coincidenta”, noteaza sursa citata.

Peste 450.000 de elevii ai claselor a VIII-a, a XI-a si a XII-a au inceput, luni, simularea Evaluarii Nationale, respectiv a Bacalaureatului, cu proba scrisa la limba si literatura romana.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.