Guvernul Irlandei a decis vineri sa conteste, ca si Apple, decizia Comisiei Europene de a impune companiei americane plata retroactiva a unor taxe de 13 miliarde de euro, relateaza Reuters.

Un purtator de cuvant al Guvernului a spus ca in urma deciziei acesta va cere Parlamentului sa aprobe contestatia miercurea viitoare.

Ministrul de Finante Michael Noonan a insistat ca Dublinul va contesta orice decizie adversa inca de cand Comisia Europeana a inceput sa investigheze situatia fiscala a Apple, in 2014, argumentand ca trebuie sa protejeze regimul fiscal care a atras in tara un numar mare de companii multinationale.

Principalul partid de opozitie, Fianna Fail, este si el in favoarea contestatiei, astfel ca ar trebui ca Guvernul sa obtina usor acordul Parlamentului.

Apple, a anuntat deja ca va face apel fata de decizia Comisiei Europene, scrie News.ro.

Directorul general al Apple, Tim Cook, a avertizat joi ca daca guvernul de la Dublin nu contesta decizia UE ar da un semnal gresit companiilor, intr-o tara in care modelul economic depinde de companii cum este producatorul iPhone.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.