Sedinta Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) de la Complexul Energetic Oltenia s-a incheiat, marti, fara sa fie stabilita o decizie privind mutarea sediului companiei in Bucuresti. Conform unor surse, urmeaza sa se faca un studiu de impact in acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sedinta actionarilor Complexului Energetic Oltenia a fost amanata luni, pentru ca, potrivit unor surse, managerul Laurentiu Ciobotarica se afla la un simpozion in Marea Britanie. Intrevederea a avut loc insa marti, dar nici cu aceasta ocazie nu s-a luat o decizie in ceea ce priveste mutarea sediului social al companiei la Bucuresti.

Conform unor surse, in cadrul intalnirii s-a pus in vedere efectuarea unui studiu de impact, dupa ce, in ultima luna, mii de oameni au iesit in strada si au solicitat ca propunerea venita din partea Consiliului de Supraveghere sa fie respinsa, iar sediul sa ramana la Targu Jiu.

Senatorul Dian Popescu a precizat ca a purtat discutii in acest sens cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu, scrie MEDIAFAX.

”Eu nu cred ca sediul se va mai muta in aceste momente la Bucuresti si, cu siguranta, aceasta va fi si decizia AGA. Am discutat cu domnul ministru toate posibilitatile prinderii Complexului Energetic Oltenia in Sistemul de Securitate Energetica Nationala. M-a lasat placut surprins, cel putin pentru moment, ca era foarte bine pregatit si cunoaste problemele CEO si am cazut de comun acord ca aceasta entitate energetica trebuie sa ramana de siguranta energetica nationala, va avea aproape primul rol”, a precizat senatorul Dian Popescu.

Fostul manager al CEO, Laurentiu Ciurel, a declarat ca decizia de mutare a sediului va fi readusa in discutie.

”Indiferent de solutia la care se va ajunge, poate exista oricand o readucere a temei pe tapet. Trebuie sa fim foarte circumspecti si sa citim foarte bine legislatia, pentru ca noi acum nu avem de-a face cu o sedinta AGA ordinara. Avem de-a face cu o sedinta AGA amanata”, a precizat Laurentiu Ciurel, fost manager al companiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.