Grupul american General Electric a renuntat la vanzarea diviziei de electrocasnice catre Electrolux, din cazul dificultatilor intampinate in obtinerea acordului autoritatilor de reglementare, informatie care a dus la scaderea actiunilor companiei suedeze cu 14%, transmite Bloomberg.

Electrolux a anuntat intr-un comunicat ca regreta decizia General Electric, intrucat a propus Departamentului de Justitie din Statele Unite masuri care ar fi permis realizarea tranzactiei.

Ambele companii au fost date in judecata de Departamentul de Justitie pentru ca tranzactia sa nu aiba loc, din cauza ingrijorarii legate de impactul asupra concurentei si preturilor.

“Cu toate ca suntem dezamagiti ca achizitia nu va fi finalizata, Electrolux are incredere ca grupul are o capacitate mare de a continua sa se dezvolte si sa isi consolideze pozitia de producator global de aparatura electrocasnica”, a declarat in comunicat directorul general al companiei suedeze, Keith McLoughlin.

Autoritatile americane au dorit sa blocheze preluarea diviziei de electrocasnice a GE de catre Electrolux, pentru 3,3 miliarde de dolari, acuzand ca va duce la cresterea preturilor pentru masinile de gatit.

Cazul Departamentului de Justitie s-a concentrat pe echipamentele de bucatarie aflate la nivelul inferior al gamelor, de tipul celor incluse de constructori in casele nou construite sau al celor cumparate de consumatori in marile magazine.

Electrolux, GE si Whirlpool fabrica 90% din plitele si cuptoarele vandute constructorilor si administratorilor de proprietati, scrie MEDIAFAX.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.