Business 5 Iunie 2015 13:37
Comisia Europeana a aprobat, joi, alocarea a 83 de milioane de euro pentru extinderea liniei 4 de metrou pe sectiunea Parc Bazilescu - Straulesti, beneficiarii noi infrastructuri fiind locuitorii cartierelor Bucurestii Noi si Chitila.

Potrivit unui comunicat, Executivul european a aprobat, joi, o contributie financiara in valoare de 83 de milioane de euro din partea Fondului de Coeziune la proiectul major "Extinderea Liniei de Metrou 4, sectiunea Parc Bazilescu – Straulesti", care face parte din Programul Operational pentru Transport.

Proiectul are drept obiectiv extinderea actualei linii de metrou 4 din Bucuresti cu un segment nou in lungime de 1,89 km si constructia a doua noi statii de metrou de-a lungul acestui nou segment, care va reduce cu aproximativ 65% timpul de calatorie cu transportul public de-a lungul coridorului corespunzator liniei 4 de metrou si va fi utilizat, potrivit estimarilor, de circa 3.638.700 pasageri/an. Valoarea totala a proiectului este de 97,7 milioane de euro.

"Principalii beneficiari ai noii infrastructuri construite vor fi cei aproape 50 de mii de locuitori ai cartierelor Bucurestii Noi si Chitila, care se vor bucura de accesul direct la sistemul de metrou. Populatia din nord-vestul Bucurestiului si aceea din orasele Mogosoaia, Buftea si Chitila va beneficia, de asemenea, de pe urma unui acces mai usor la reteaua de transport de mare capacitate", a declarat comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Cretu, citat in comunicat.

Nou construita linie de metrou va fi gestionata de catre Metrox si prin urmare, se va afla in managementul direct al administratiei publice. Fondul de Coeziune este destinat statelor membre al caror venit national brut pe cap de locuitor este mai mic de 90% din media UE. Acesta vizeaza reducerea disparitatilor economice si sociale si promovarea dezvoltarii durabile, scrie MEDIAFAX.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.