Mega Image exercita un cvasimonopol minizonal in Capitala si in urma fuziunii cu Angst in anumite zone depaseste o cota de piata de 40%, iar cresterea numarului de magazine sub un singur brand reduce semnificativ concurenta si optiunile consumatorilor, sustin mai multi retaileri.

"Avand in vedere estimari interne, in baza suprafatei de vanzare, populatiei si consumului estimat in fiecare zona relevanta, cota de piata dobandita de Mega Image, in urma fuziunii, in 4 zone locale, si anume: Amzei, Ceasornicului, Obor si Lacul Tei, ajunge la peste 40%, ceea ce ar indica o posibila pozitie dominanta. In acest moment sunt zone in care exercita un cvasi-monopol minizonal prin comertul de proximitate practicat. Concentrarea va creste si mai mult densitatea magazinelor din lantul Mega Image, cota lor de piata in zona de atractie comerciala si impactul asupra concurentei", sustin retailerii carora Consiliul Concurentei le-a solicitat punctul de vedere cu privire la tranzactia dintre Mega Image si Angst, scrie MEDIAFAX.

Consiliul Concurentei a primit observatii din partea Auchan (inclusiv Real Hypermarket), Carrefour (inclusiv Artima), Profi, Billa, Lidl Discount, Cora, Penny Market si Cristim cu privire la posibilele efecte ale operatiunii de concentrare economica.

Acestia mai arata ca, prin cresterea numarului de magazine dintr-o zona de proximitate sub un singur brand, si anume Mega Image, concurenta si posibilitatea consumatorilor de a alege in zona respectiva se reduce semnificativ din perspectiva sortimentelor de produse, preturilor si promotiilor si, in general din perspectiva serviciilor diferentiate pentru clienti.

"Ar trebui reevaluata definirea pietei relevante, in special in Bucuresti si Ilfov, in sensul diferentierii intre diversele tipuri de comert (modern vs. traditional) si intre diversele forme de prezentare ale comertului modern (supermarket, hypermarket, discounter). Pozitia obtinuta de Mega Image ar produce distorsionari ale mediului concurential, atat pe piata totala a FMCG, cat, mai ales, pe piata supermarketurilor", sustin retailerii.

Citeste si:
Scumpiri din pix la alimentele de bază. Consiliul Concurenței...
Scumpiri din pix la...

In august anul trecut, grupul belgian Mega Image a anuntat ca a ajuns la un acord pentru a prelua 20 din cele 22 de magazine operate de Angst, dupa ce aceasta companie s-a retras dintr-o colaborare cu Carrefour. Tranzactia a presupus preluarea spatiilor comerciale (incluzand echipamente, stocuri, salariati, clientela, vadul comercial).

Ulterior, in noiembrie, Consiliul Concurentei a aprobat preluarea a doar 19 magazine Angst de catre Mega Image. Consiliul Concurentei a constatat ca preluarea celor 20 de magazine poate conduce la consolidarea pozitiei puternice a Mega Image din zonele centrale ale Bucurestiului. Astfel, zonele pentru care institutia si-a exprimat ingrijorarile de ordin concurential, respectiv reducerea posibilitatilor de alegere ale consumatorilor, sunt Amzei, Academiei si Perla.

"Referitor la cele 3 piete relevante Amzei, Academiei si Perla, partile implicate au convenit sa renunte la achizitionarea magazinului Angst Perla si, respectiv, sa isi asume angajamente structurale, constand in cesionarea activitatii comerciale aferente magazinului Angst Amzei sau activitatii comerciale aferente unui alt magazin din interiorul pietei geografice relevante aferenta magazinului Angst Amzei, apartinand unuia sau mai multora din magazinele Mega Image, precum si cesionarea activitatii comerciale aferente Magazinului Angst Academiei sau activitatii comerciale aferente unui alt magazin din interiorul pietei geografice relevante aferenta magazinului Angst Academiei, apartinand unuia sau mai multora din magazinele Mega Image", se arata in decizia Consiliului Concurentei de aprobare a tranzactiei.

Citeste si:
Programul magazinelor de Crăciun 2022 și Revelion 2023
Programul magazinelor de...

Pana in decembrie, Mega Image a redeschis, sub propriile branduri, 18 magazine Angst, al 19-lea fiind integrat ca o extensie in supermarketul Mega Image Lacul Tei. Mega Image estima venituri anuale de 21 milioane de euro pentru cele 20 de magazine, care au fiecare suprafete totale intre 90 si 750 metri patrati.

Fondat in 1995, Mega Image este cel mai mare lant de supermarketuri din Romania cu o retea care cuprinde in prezent 411 magazine (dintre care circa 300 in Bucuresti), sub marcile Mega Image (200), Shop&Go (209), AB COOL FOOD (1), Mega Drive (1).

Grupul Angst a fost infiintat in 1990, fiind o investitie romano-elvetiana. Firma este controlata de Sorin Minea, care detine 60% din actiuni, restul de 40% fiind impartit in mod egal intre Liudmila Minea si Bernadette Martha Maria Wyrsch-Angst. Angst detine trei fabrici, la Buftea (carne proaspata si preparate fierte, afumate), Salsi Sinaia (produse crud uscate) si Videle (procesare a laptelui).

Citeste si:
Plafonarea alimentelor, refuzată de magazine. Ar putea urma...
Plafonarea alimentelor,...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.