Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anuntat miercuri crearea unui fond in valoare de 315 miliarde de euro, destinat sprijinirii investitiilor in Uniunea Europeana, relateaza AFP.

"Este timpul sa lansam proiecte importante si sa punem din nou Europa la treaba. Nu ne trebuie bani, ci avem nevoie de un nou inceput si de noi investitii", a declarat Juncker in Parlamentul European, potrivit MEDIAFAX.

Resursele financiare necesare pentru programul lui Juncker vor fi mobilizate din bugetul european deja existent si de Banca Europeana pentru Investitii, care va contribui cu 21 de miliarde de euro ca garantii.

Fondul in valoare de 21 de miliarde de euro care va fi administrat de BEI este destinat acoperirii riscurilor presupuse de initierea unor proiecte impreuna cu investitorii privati si este prognozat sa aiba un impact de 15 ori mai mare decat valoarea sa initiala in urmatorii trei ani.

Desi programul nu va fi finantat prin contributii directe ale statelor membre, presedintele CE a subliniat nevoia de solidaritate intre statele membre si necesitatea ca acestea "sa contribuie la fond, pentru a-i creste eficienta".

Nivelul investitiilor in Europa a scazut in acest an cu 15% fata de 2007, ceea ce ingreuneaza revenirea economica, potrivit lui Juncker.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.