Euro a coborat vineri sub nivelul de 1,25 dolari pe unitate, pentru prima oara dupa august 2012, moneda americana fiind sustinuta de masurile de politica monetara adoptate in aceasta saptamana de Rezerva Federala (Fed) si de soliditatea economiei SUA.

La ora 13:30 GMT, moneda unica europeana a coborat la 1,2486 dolari pe unitate, cel mai redus nivel atins dupa 28 august 2012, pe fondul evolutiei ascendente a indicilor bursieri americani. Cererea de dolari este sustinuta de decizia din aceasta saptamana a Fed de a opri programul de achizitii lunare de obligatiuni, care au avut rolul sa suplimenteze lichiditatile din piata.

"Dolarul se apreciaza fata de euro, yenul japonez si fata de monedele din tarile emergente, in timp ce Fed se indreapta incet dar sigur spre cresterea dobanzilor, in 2015", a declarat Nick Stamenkovic, analist la RIA Capital Markets. Stamenkovic a explicat ca este vorba mai mult despre un episod de forta a dolarului, decat de slabiciune a euro, scrie MEDIAFAX.

Fed a anuntat miercuri ca in aceasta luna incheie programul de achizitii de active, care la nivelul maxim s-au ridicat la 85 de miliarde de dolari, institutia evocand progresele substantiale inregistrate pe piata muncii. Fed a mentinut totodata neschimbate principalele dobanzi, la nivelul aproape zero la care se afla de la sfarsitul anului 2008.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.