Gazprom a transmis joi Transgaz ca livrarile de gaze catre Romania vor fi reduse in urmatoarele trei zile, fara sa explice motivele scaderii volumelor, a declarat vineri ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, mentionand ca nu exista motive de ingrijorare legate de aprovizionarea cu gaze

"Transgaz a fost notificat aseara (joi - n.r.) de catre dispecerul de gaze al Gazprom din Sofia ca volumele vor scadea cu 5% vineri, cu 9% sambata si 5% duminica. Transgaz a cerut explicatii de la Gazprom privind motivele acestei decizii, dar nu a primit inca un raspuns oficial", a explicat Nicolescu, intr-o declaratie de presa.

El a adaugat ca nu exista niciun motiv de ingrijorare in ceea ce priveste aprovizionarea cu gaze a consumatorilor din Romania, intrucat importurile de gaze din Rusia sunt extrem de reduse. Spre exemplu, vineri ar fi trebuit ca Romania sa importe de la Gazprom 200.000 de metri cubi de gaz, beneficiarii gazelor fiind companiile Imex, Conef si WIEE.

"Nu exista niciun motiv de ingrijorare si nici nu este ceva care sa ne surprinda. Consumul zilnic al Romaniei este de 16 milioane metri cub de gaz, in timp ce productia interna este de 31 milioane metri cubi pe zi", a spus Nicolescu, potrivit MEDIAFAX.

Ministrul a adaugat ca in aceasta situatie nu se impune nicio masura suplimentara din partea autoritatilor, iar Departamentul pentru Energie a informat Comisia Europeana despre reducerea importurilor de gaze din Rusia, aratand ca aceasta este procedura standard. Nicolescu a reiterat ca nu exista niciun risc ca populatia sa fie afectata de intreruperea alimentarii cu gaze pe perioada iernii, indiferent de evolutia situatiei in regiune.

Recent, Romgaz a finalizat o investitie de 27 de milioane de euro pentru cresterea cu 40%, de la 250 milioane metri cubi la 360 milioane metri cubi, a capacitatii de inmagazinare a unui depozit de gaze naturale de la Urziceni, judetul Ialomita. Romania consuma anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale si produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenta este importata din Rusia, prin firme intermediare, la preturi mai mari decat cele ale gazelor produse intern.

Citeste si:
Sondaj INSCOP: Aproape 40% dintre români sunt de părere că Ucraina...
Sondaj INSCOP: Aproape 40%...

Uniunea Europeana a instituit vineri noi sanctiuni la adresa Rusiei, care prevad printr altele masuri specifice impotriva unor rusi si ucraineni acuzati ca sunt implicati in conflictul din Ucraina, dar si blocarea finantarii datoriei pentru trei companii petroliere, si anume Rosneft, Transneft si filiala petroliera a Gazprom - Gazprom Neft. Premierul Victor Ponta a declarat ca noile sanctiuni impuse Rusiei, dar si cele impuse de Rusia Romaniei "afecteaza din punct de vedere economic", existand multe firme care aveau exporturi, dar a reiterat ideea ca "este un pret care merita si trebuie platit".

Pe fondul temerilor privind o eventuala intrerupere a livrarilor din Rusia pe timpul iernii, statele est-europene au inceput sa isi suplimenteze stocurile de gaze naturale, Romania fiind una din putinele tari din regiune care isi poate asigura necesarul de gaze din productia interna. In ultimul deceniu, Rusia a oprit de trei ori furnizarea gazelor catre Ucraina, in 2006, 2009 si incepand din luna iunie a acestui an, din cauza disputelor cu Kievul referitoare la pret. In acest an, livrarile de gaze catre Europa au continuat.

Citeste si:
Virgil Popescu: „Prețurile plafonate vor fi aplicate până în martie...
Virgil Popescu: „Noile...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.