Banca Nationala a Ungariei a redus marti dobanda de politica monetara la un minim record, continuand cel mai lung ciclu de relaxare monetara din Europa, din cauza inflatiei care a coborat sub zero pentru a doua luna consecutiv, relateaza Bloomberg.

Banca centrala a redus dobanda la depozitele pe doua saptamani de la 2,4% la 2,3%, in conformitate cu estimarile analistilor. Institutia a redus dobanda cheie in fiecare din ultimele 23 de luni, de la nivelul de 7% din anul 2012, pe fondul unei cresteri extrem de scazute a preturilor.

Indicele preturilor de consum a fost negativ in luna mai, ca urmare a reducerilor tarifelor utilitatilor impuse de guvern, care au dus la scaderea costurilor energiei suportate de populatie, transmite MEDIAFAX.

"Reducerea de 0,1 puncte procentuale parea o certitudine, interesant este daca banca centrala va semnala noi scaderi. Anticipam ca aceasta politica va continua, in iulie si august", potrivit analistilor OTP Bank Nyrt.

Forintul s-a depreciat cu 0,6% de la reducerea anterioara a dobanzii, din 27 mai, fiind cotat marti la 305,16 unitati pentru un euro. De la inceputul acestui an declinul a fost de 2,6%, moneda ungara inregistrand cea mai slaba performanta in randul a 24 de monede emergente evaluate de Bloomberg, dupa monedele statelor Chile si Argentina.

Preturile de consum au scazut cu 0,1% in luna mai, fata de aceeasi perioada a anului trecut, costurile pentru energie suportate de populatie coborand cu 12,5%.

Guvernul condus de premierul Viktor Orban a redus tarifele utilitatilor cu 20% in 2013.

Banca centrala tinteste pe termen mediu o inflatie de 3%.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.