Google a platit o amenda de 1 milion de euro in Italia, dupa ce autoritatile au decis ca automobilele Street View care filmeaza pe drumurile din tara nu sunt suficient de bine diferentiate, incalcand dreptul la viata privata al trecatorilor prinsi din intamplare in imagini, potrivit Bloomberg.

Este cea mai mare amenda platita de Google in numeroasele dispute cu autoritatile din statele Uniunii Europene privind respectarea intimitatii cetatenilor. Compania a mai fost amendata dupa ce s-a constatat ca masinile Street View adunau date si interceptau comunicatii personale de pe retelele wireless nerestrictionate ale locuitorilor.

Google avea la finele anului trecut rezerve de 60 miliarde de dolari, scrie MEDIAFAX.

Compania a luat deja masuri pentru ca masinile Street View care circula in Italia sa fie mai vizibile pentru trecatori, iar locuitorii sa fie informati cand cartierul lor va fi vizitat de astfel de autoturisme, potrivit autoritatilor italiene. Google a mai fost amendata in Spania, Franta si Germania in legatura cu nereguli privind masinile Street View.

Uniunea Europeana vrea sa consolideze prerogativele autoritatilor nationale pentru a putea impune amenzi mai putin simbolice impotriva unor companii de marimea Google in cazul incalcarii drepturilor legate de viata privata. Reformele propuse ar putea introduce amenzi de pana la 100 milioane euro, sau chiar 5% din cifra anuala de vanzari la nivel global.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.