Romania a incasat, joi, peste 830 milioane de euro de la Comisia Europeana, cei mai multi bani ajungand la Programul Operational Sectorial Transport - 506,20 mililioane de euro, potrivit unui comunicat remis, vineri, de Ministerul Fondurilor Europene.

Suma de 830,39 milioane de euro a fost solicitata spre rambursare in anul 2013, transmite MEDIAFAX.

Cele mai multe fonduri - 506,20 milioane de euro - au fost rambursate pentru proiecte din cadrul Programului Operational Sectorial Transport, in timp ce la Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE) au ajuns 180,71 milioane de euro. Pentru Programul Operational Sectorial Mediu au fost rambursate 123,76 milioane de euro, iar pentru Programul Operational Asistenta Tehnica - 19,72 milioane de euro.

"Incasarea sumei de peste 830 milioane de euro intr-o singura zi reprezinta un record absolut in istoria atragerii fondurilor structurale si de coeziune de catre Romania. Aceasta, in conditiile in care sumele incasare in fiecare dintre anii 2009, 2010 si 2011 au fost mai mici decat cea incasata acum", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Conform MFE, in acest an, Comisia a rambursat Romaniei peste 900 milioane de euro. Astfel, suma totala returnata a ajuns la aproximativ 6 miliarde de euro, iar rata rambursarilor a depasit nivelul 31%.

Rata de absorbtie curenta este, in prezent, de aproximativ 34%, iar valoarea totala a sumelor pe care Romania le-a solicitat Comisiei Europene pentru rambursare fiind de aproape 6,5 miliarde de euro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.