Autoritatile de la Moscova vor negocia cu oficialitatile de la Zagreb preluarea participatiei MOL la rafinaria INA, dupa Olimpiada de la Soci, potrivit publicatiei croate Jutarnji, citate de Portofolio.hu.

Pe de alta parte, grupul ungar MOL preseaza guvernul croat sa continue negocierile pentru un acord referitor la conducerea INA si politica de investitii. Publicatia croata a relatat ca MOL insista ca urmatoarea runda de negocieri cu guvernul croat sa aiba loc cat mai curand posibil.

Potrivit MEDIAFAX, sursele guvernamentale croate au confirmat acest lucru, precizand ca pregatirile pentru discutii sunt in curs.

Investitorii rusi ar putea sosi la Zagreb la sfarsitul acestei luni, pentru intalniri cu premierul Zoran Milanovic si alti oficiali guvernamentali, potrivit unor surse apropiate Executivului croat. Sursele au adaugat ca in cursa pentru achizitia INA companiile rusesti nu se vor concura intre ele.

Deocamdata au fost mentionate doua companii rusesti interesate de achizitia participatiei MOL la INA, Rosneft si Gazpromneft, subsidiara a Gazprom.

Ce companie rusa va face o oferta pentru INA va depinde de strategia energetica a Moscovei in Europa de Sud-Est. Oferta va reflecta in mod clar intentiile Rusiei in regiune, potrivit Jutarnji.

Marea majoritate a analistilor si managerilor de fonduri care urmaresc activitatea MOL considera ca exista sanse de peste 50% ca grupul ungar sa vanda participatia la INA, potrivit unui sondaj recent.

MOL detine o participatie de 47,5% la INA, la care se adauga optiuni pentru alte 1,6% din titluri. Statul croat are o detinere de 44,8%, iar 6,1% din titluri sunt listate la bursa.

Analistii considera ca un pret bun pentru participatia MOL la INA ar fi de peste 2,5 miliarde de dolari, iar unul de sub 2,4 miliarde de dolari ar fi privind negativ.

Relatiile MOL cu guvernul croat au fost tensionate in ultimii ani din cauza neintelegerilor privind drepturile asupra conducerii companiei INA si politica de investitii, iar in prezent au loc discutii pe tema viitorului parteneriatului.

Citeste si:
Ce prețuri de sărbători sunt în țările vecine
Ce prețuri de sărbători sunt...

MOL a refuzat sa cedeze controlul conducerii INA si a anuntat ca va vinde detinerea catre guvernul croat sau o terta parte, in cazul in care nu va obtine un acord care sa genereze valoare adaugata.

INA detine active de productie de petrol si rafinare in Croatia, Africa si Orientul Mijlociu. Operatiunile din Siria ale companiei au fost suspendate din cauza razboiului civil din aceasta tara.

In 2013, INA a inregistrat pierderi nete de 1,5 miliarde de kuna (268 milioane dolari), fata de un profit net de 681 milioane de kuna (88,9 milioane dolari) in 2012. Vanzarile au coborat anul trecut cu 8%, la 27,4 miliarde kuna (3,18 miliarde dolari).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.