El a fost intrebat daca reducerea CAS va fi reluata in discutie in vara.
"Nu, la urmatoarea misiune din luna aprilie, la sfarsitul lunii aprilie, pe baza unui studiu care se face impreuna cu Banca Mondiala, este aproape finalizat", a spus liberalul, potrivit MEDIAFAX.
Ministrul a fost intrebat daca a primit asigurari ca masura se va concretiza. "Se va concretiza", a replicat Chitoiu.
El a mai sustinut ca nivelul arieratelor companiilor de stat este depasit in prezent cu 250 de milioane de lei, iar pana la urmatoarea misiune din luna aprilie trebuie redus la valoarea din luna noiembrie.
Chitoiu a precizat ca vor fi alocate fonduri pentru acoperirea arieratelor la CNADNR si la companiile din domeniul transporturilor, iar pentru companiile din industria armamentului se vor gasi solutii de compensare si de reducere a acestora.
Ministrul a mai mentionat ca incasarile la bugetul de stat sunt cu 500 de milioane de lei peste programul asumat.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
ANPC vine cu recomandări pentru consumatori privind produsele din pește: Să...
Sursa: wall-street.ro