Achizitia Nest Labs de catre Google permite intrarea efectiva a operatorului celui mai utilizat motor de cautare la nivel mondial in casele oamenilor, dar analistii afirma ca obiceiurile lor sunt deja urmarite de companiile de Internet, iar acesta este doar inceputul.

Google a anuntat saptamana trecuta ca a platit 3,2 miliarde de dolari pentru Nest, producator de termostate care pot fi controlate prin smartphone-uri si de dispozitive de detectare a fumului.

Fondata in 2010 de doi fosti angajati ai Apple, Tony Fadell si Matt Rogers, Nest Labs produce termostate care se autoprogrameaza in functie de preferintele utilizatorului in ceea ce priveste temperatura ambientala. Dispozitivul detecteaza daca nu este nimeni acasa, caz in care reduce consumul de energie al locuintei.

Industria termostatelor are venituri anuale de circa 3 miliarde de dolari, potrivit firmei de analiza a pietei IBISWorld, in crestere cu 2% pe an fata de 2008, scrie MEDIAFAX.

Compania de cercetare a pietei Navigant Research estimeaza ca piata aparaturii electrocasnice operata prin smartphone-uri va creste de la 612 milioane de dolari in 2012 la 35 de miliarde de dolari in 2020.

"Smartphone-urile devin din ce in ce mai mult telecomenzile vietii noastre. Vor controla totul, in case si masini", a declarat Jeff Kagan, analist in domeniul tehnologiei.

Tot mai multe companii vor incerca sa fabrice astfel de sisteme in urmatorii ani, care sa monitorizeze aproape orice miscare dintr-o locuinta, a spus Neil Strother, analist la Navigant Research.

Exista deja o mica armata de aplicatii care fac acest lucru.

SmartThings, o aplicatie gratuita pentru iOS si Android, monitorizeaza comutatoarele pentru lumina si usile locuintelor si automobilelor.

Compania de automatizari pentru locuinte Vivint, cumparata in 2012 pentru 2 miliarde de dolari de Blackstone Capital Partners, are 800.000 de clienti in America de Nord.

Aplicatia iOS dezvoltata de aceasta companie actioneaza ca un detector de miscare, sistem de securitate controlat prin telecomanda si sistem de inchidere electronica a usilor.

Citeste si:
5 pași esențiali pentru alegerea unei companii de împrumut online
5 pași esențiali pentru...

Sistemul Digital Life al AT&T semnaleaza, in schimbul unui abonament care porneste de la 4,99 de dolari pe luna, scurgerile de apa, consumul de energie, usile care nu sunt inchise, incluzand si camere de supraveghere a locuintei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.