Adunarea Generala a Actionarilor CFR SA, companie controlata de stat prin Ministerul Transporturilor, a hotarat vineri revocarea din functie a membrilor Consiliului de Administratie, pe motiv ca acestia au exercitat un management defectuos, care a afectat situatia financiara a companiei.

"In acest sens, au fost constatate o serie de nereguli grave in actul de management al administratorilor, printre care mentionam: neindeplinirea obligatiei de supraveghere si control a executivului companiei, ceea ce a permis perpetuarea unor acte prejudiciabile pentru companie savarsite de executiv si constatate de organele de control, precum si incalcarea prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor si a altor prevederi legale", se arata intr-un comunicat transmis de Ministerul Transporturilor, transmite MEDIAFAX.

Consiliul de Administratie era format din Florian Raimund Kubinski (presedinte, CFO Volksbank Romania), George Micu (membru, director general CFR SA), Enache Jiru (membru, secretar de stat in Ministerul Finantelor) si Sebastian Tcaciuc (membru).

AGA a numit un nou CA, din care fac parte Ovidiu Petrisor Artopolescu, membru al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica, Ovidiu Putura, secretar de stat in Ministerul Justitiei, Victor Cionga, managing partner la AZ Capital Advisors, Florin Luca, consultant financiar, George Ciobanasu, auditor financiar.

Acestia au fost evaluati si validati de consortiul de consultanti alcatuit din PriceWaterhouseCoopers, George Butunoiu Group si David & Baias.
In perioada urmatoare, Consiliul de Administratie se va intruni pentru a alege noul presedinte al CA. Adunarea Generala a Actionarilor a pus in vedere noului Consiliu de Administratie sa analizeze de urgenta modul de indeplinire de catre George Micu a indatoririlor sale de director general interimar al societatii.

"Chiar daca intampinam rezistenta, dorim sa fie clar pentru toata lumea ca Ministerul Transporturilor a pornit un proces ireversibil de viabilizare economica a companiilor din subordine. Toate rezultatele controalelor efectuate vor fi trimise institutiilor abilitate spre analiza, pentru a fi luate masurile legale ce se impun, iar conducerea ministerului va lua decizii in consecinta", a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Manescu.

Citeste si:
CFR Infrastructură anunță că traseul feroviar revine în România,...
CFR Infrastructură anunță că...

Corpul de Control al Ministerului Tranporturilor a sesizat DNA si Sectia Regionala de Politie de Transporturi Bucuresti dupa un control la CFR SA, in urma caruia au fost constatate deficiente de natura economica, administrativa sau organizatorica, precum si indicii privind savarsirea de infractiuni.
Ministerul Transporturilor a dispus controale la CFR SA, Tarom, CFR Marfa, CFR Calatori si Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF, perioada analizata fiind ianuarie 2012 - septembrie 2013.

Controlul la CFR SA a fost finalizat in noiembrie, raportul de la Tarom este pe circuitul de aprobare, iar in cazul celorlalte trei companii, actiunile sunt in derulare, a comunicat miercuri Biroul de presa al Ministerului Transporturilor.

Rezultatele actiunii de control de la CFR au fost consemnate in Raportul nr. 49627/04.11.2013, in cuprinsul documentului fiind mentionate deficientele de natura economica, administrativa, organizatorica, precum si aspecte care constituie indicii privind savarsirea unor infractiuni.

Citeste si:
Sindicaliștii de la Metrorex protestează la sediul Ministerului...
Sindicaliștii de la Metrorex...

"Masurile dispuse pentru remedierea deficientelor de natura economica, administrativa si organizatorica sunt in curs de implementare. Avand in vedere aspectele constatate, ce constituie indicii privind savarsirea unor infractiuni, Directia Corpul de Control a sesizat organele abilitate ale statului (...) In acest sens, in luna noiembrie 2013, Corpul de Control a sesizat Directia Nationala Anticoruptie si Directia Politie Transporturi - Sectia Regionala de Politie de Transporturi Bucuresti", mai arata reprezentantii institutiei.

CFR SA a transmis, joi, ca neregulile semnalate in raportul Corpului de Control al MT cu privire la disparitia unor vagoane din parcul centralizat al companiei fac obiectul unor dosare aflate deja pe rolul instantelor, fiind deficiente inregistrate de companie in perioada 2003-2004.

Citeste si:
Festivalul de business al României, Zilele Biz, prezintă cei mai...
Festivalul de business al...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.