Premierul Victor Ponta a afirmat ca se va intalni in perioada urmatoare cu reprezentantii companiilor petroliere pentru a discuta cu acestia aplicarea unui set de masuri fiscale astfel incat preturile la carburanti sa nu afecteze "in mod semnificativ" nici populatia si nici economia.

El nu a dorit insa sa prezinte aceste masuri si nici sa confirme ca intalnirea cu reprezentantii companiilor petroliere ar avea loc chiar in cursul zilei de astazi si nu "in perioada urmatoare".

"Vom discuta in perioada urmatoare intregul pachet fiscal prin care putem face ca preturile la combustibil sa nu afecteze in mod semnificativ nici populatia, nici economia", a spus Ponta, potrivit MEDIAFAX.

Intrebat insa daca se va intalni joi cu firmele petroliere, Ponta a raspuns doar ca detalii vor fi prezentate ulterior.

Surse din sectorul petrolier afirma ca reprezentantii companiilor au fost invitate pentru joi la Guvern, pentru a discuta cu premierul Victor Ponta si cu ministrul Finantelor despre aceste masuri.

La sfarsitul lunii noiembrie, premierul Ponta a afirmat ca pretul benzinei nu va creste in urma cresterii accizei la carburanti, deoarece pretul combustibilului va scadea semnificativ pe bursele mondiale, iar Guvernul va discuta si alte "posibilitati fiscale" cu producatorii, astfel incat sa fie atenuat orice impact.

"Nu va creste pentru ca avem un context economic favorabil, in care pe bursele mondiale pretul combustibilului va scadea in mod semnificativ si, atunci, eu cred ca impactul pentru cetatean nu va exista. In plus, avem alte posibilitati fiscale pe care le-am discutat cu ministrul Chitoiu si pe care le vom discuta cu companiile producatoare in asa fel incat sa putem atenua orice fel de impact al acestei noi taxe. Deci, eu cred ca impactul asupra populatiei nu va fi", a spus atunci Ponta.

Presedintele Traian Basescu a anuntat, luni seara, ca a decis sa nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenti la carburanti, precizand ca nu isi va asuma aceasta masura pe care o considera "antieconomica, impotriva intereselor Romaniei si a sanselor de relansare economica".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.