Ministrul de Externe, Titus Corlatean, a avut, in cadrul vizitei la Londra, o intrevedere cu Kenneth Clarke, ministru fara portofoliu in Cabinetul Cameron, care i-a reconfirmat decizia deschiderii pietei britanice pentru muncitorii romani, de la 1 ianuarie 2014.

Discutiile cu Kenneth Clarke, responsabil pentru consilierea premierului pe probleme economice, au vizat relatia bilaterala din perspectiva valorificarii Parteneriatului Strategic romano-britanic pe plan politic si economic.

Kenneth Clarke a reconfirmat "decizia deschiderii pietei muncii britanice pentru lucratorii romani, de la 1 ianuarie 2014", se arata in comunicatul Ministerului Afacerilor Externe. Cei doi oficiali au remarcat "relevanta deosebita a libertatii de circulatie a lucratorilor, Marea Britanie avand un numar semnificativ de cetateni care lucreaza in alte state europene (aproximativ un milion)".

Totodata, ministrul de Externe s-a intalnit cu Douglas Alexander, membru al Camerei Comunelor si ministru al Afacerilor Externe in cabinetul "din umbra" al Partidului Laburist (de opozitie), si cu speaker-ul Camerei Lorzilor, baroneasa D’Souza, scrie MEDIAFAX.

In marja vizitei sale de lucru la Londra, ministrul afacerilor externe, Titus Corlatean, a sustinut, joi, la Institutul Regal al Serviciilor Unite pentru Studii privind Apararea si Securitatea (RUSI), un discurs cu titlul "Parteneriatul Estic al Europei: agenda pentru prosperitate si securitate".

Discursul sefului diplomatiei s-a axat pe prezentarea summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie 2013. In acest context, Titus Corlatean a subliniat rolul Romaniei ca "promotor major" al parteneriatului Uniunii Europene cu statele din Vecinatatea Estica, cu accent pe relatia cu Republica Moldova si cu statele din regiunea Marii Negre.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.