Codul insolventei va proteja creditorii la inceputul procedurii, debitorii vor putea cere insolventa doar daca valoarea creantei este de minimum 90.000 lei, nu indiferent de suma ca in prezent, iar creditorii vor putea cere insolventa debitorilor intr-un termen de trei ori mai scurt, de 30 zile.

Prevederile sunt incluse in draftul Codului insolventei, aflat inca in discutie, obtinut de MEDIAFAX.

Principiile enuntate pe care se bazeaza Codul sunt, printre altele,

  • maximizarea gradului de valorificare a activelor si a recuperarii de catre creditori,
  • asigurarea unui tratament echitabil al creditorilor de acelasi rang,
  • recunoasterea drepturilor existente ale creditorilor si respectarea ordinii de prioritate a creantelor,
  • limitarea riscului de credit si a riscului sistemic asociat tranzactiilor cu instrumente financiare derivate.
Conform actualei forme a Codului, insolventa debitorului - reprezentand insuficienta fondurilor pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile - se prezuma atunci cand acesta nu a platit datoria fata de creditor dupa 30 de zile de la scadenta, nu dupa 90 zile ca in prezent. In acelasi timp, este mentinut articolul care stabileste ca insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei.

O alta prevedere se refera la persoanele carora le este imputata insolventa unei firme. Acestea ar putea fi obligate sa acopere din propria avere, partial sau integral, datoriile societatii respective si nu vor mai avea dreptul sa ocupe pozitia de administrator la alte companii timp de 10 ani de la data hotararii judecatoresti definitive

De asemenea, codul insolventei va impune un prag minim, de 30% din totalul valoric al masei credale, ca si conditie suplimentara pentru aprobarea planului de reorganizare a firmelor in insolventa cu cinci categorii de creanta, iar planul va putea fi prelungit oricand, dar pe termen limitat de pana la 18 luni.

Persoana care semneaza un antecontract de vanzare-cumparare a unui imobil cu o firma care ulterior intra in insolventa va primi imobilul doar daca acel antecontract a fost inscris in Cartea Funciara, lichidatorul asigurandu-se in prealabil ca drepturile creditorului sunt respectate.

Citeste si:
Grecia va primi o noua transa de imprumut
Creditorii internationali au...

O firma care are bunuri printr-un contract de leasing si intra in insolventa poate deveni proprietarul acelor bunuri daca isi achita ratele curente si obligatiile la zi fata de societatea de leasing, chiar daca nu si-a platit datoriile inregistrate la momentul deschiderii procedurii insolventei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.