In acest an, salariul minim brut pe tara garantat in plata a fost majorat in doua etape, cu cate 50 de lei. Incepand din 1 februarie, salariul minim brut pe economie a fost majorat de la 700 la 750 de lei, iar din 1 iulie va creste la 800 de lei.
Salariul de 800 de lei este calculat pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore in medie pe luna, reprezentand 4,74 de lei pe ora, nivelul acestuia fiind cu 14,29 la suta mai mare fata de anul 2012.
Peste 677.000 de salariati din sectorul concurential vor beneficia de majorarea la 800 de lei a salariului minim brut pe economie.
Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de baza, potrivit incadrarii, nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata. Stabilirea, pentru personalul incadrat prin incheierea unui contract individual de munca, de salarii de baza sub nivelul celui prevazut constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 de lei la 2.000 de lei.
Odata cu majorarea salariului minim brut pe economie, creste, proportional, si punctul de amenda de la 75 la 80 de lei. Potrivit OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, un punct de amenda reprezinta 10 la suta din salariul minim brut pe tara, scrie MEDIAFAX.
Contraventiile pentru incalcarea regulilor de circulatie sunt incadrate in clase de sanctiuni, carora le corespunde un numar de puncte-amenda, in functie de gravitatea faptelor si de pericolul social pe care acestea il prezinta. Astfel, pentru clasa I sunt date doua sau trei puncte-amenda, pentru clasa a II-a - patru sau cinci puncte-amenda, pentru clasa a III-a - de la sase la opt puncte-amenda, pentru clasa a IV-a - de la noua la 20 de puncte-amenda si pentru clasa a V-a - de la 21 la 100 de puncte-amenda. Contraventiile prevazute la clasa a V-a de sanctiuni se aplica persoanelor juridice.
Cristina Cioran a rămas o mamă singură. Cine o ajută cu creșterea...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Revolut are în vedere o creștere cu 40% a angajaților
Sursa: futurebanking.ro
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni în jurul lor. Cum pot...
Sursa: kudika.ro
-
Care e povestea Daciei „aprobate” de Putin ce are și o versiune electrică
Sursa: wall-street.ro