"Noi reunim trei operatori feroviari in trei tari, Romania, Ungaria, Bulgaria, patru fabrici de material rulant si reparatii. Avem 9.000 de salariati. (...) Nu privim CFR Marfa ca pe un trofeu. CFR Marfa este o companie unde se regasesc alti 11.000 de salariati, care au destinele lor, asupra carora trebuie sa avem grija. (...) Primul lucru pe care ni-l propunem este eficientizarea CFR Marfa, ca sa nu mai fie o gaura neagra a economiei romanesti, cum este numita in prezent", a afirmat Chinde, potrivit MEDIAFAX.
De asemenea, Chinde a afirmat ca Contractul prin care Grup Feroviar Roman preia 51% din CFR Marfa este in stadiul de obtinere a avizelor din partea statului si va fi semnat, cel mai probabil, saptamana viitoare.
"Contractul de vanzare a CFR Marfa este in stadiul de obtine a tuturor avizelor necesare din partea vanzatorului, adica statul roman, reprezentat de Ministerul Transporturilor. Cand aceste avize vor fi obtinute, contractul va fi semnat. Probabil saptamana viitoare", a spus Chinde.
Chinde a aratat ca sunt cateva lucruri ineficiente la CFR Marfa, printre care modul de organizare a exploatarii, relatiile cu clientii și abordarea pietei.
"Toate aceste domenii vor trebui sa treaca printr-un proces de regandire", a mai spus el.
Grup Feroviar Roman este cel mai mare jucator privat din sectorul transportului feroviar din Romania si face parte din grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica.
GFR a fost declarat castigator in procesul de privatizare a CFR Marfa, oferind un pret de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din actiuni si asumandu-si investitii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investitii de mediu.
Potrivit ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, in prezent CFR Marfa mai are datorii de aproximativ 100 de milioane de euro, pe care le va prelua GFR. O parte a datoriilor CFR Marfa au fost transformate in actiuni, pentru a creste interesul potentialilor investitori, la privatizare.
România va cumpăra 32 de avioane F-35, valoarea contractului...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Oana Roman a reacționat după criticile aduse de Selly: Mă amuză foarte tare ...
Sursa: kudika.ro
-
Sondaj Libris: Când, unde, cât și de ce citesc românii. Ce buget alocă lunar...
Sursa: wall-street.ro