Avocatul Radu Cernov si-a dat demisia din functia de administrator al companiei Transgaz, dar va ramane, provizoriu, in Consiliul de Administratie al transportatorului de gaze naturale, pana la viitoarea adunare generala a actionarilor, programata pentru 9 iulie.

Demisia a fost motivata de "riscul afectarii imaginii SNTGN Transgaz, prin unele critici publice, din partea reprezentantilor unor actionari minoritari, asupra legitimitatii managementului recent desemnat", potrivit unui comunicat al companiei.

Potrivit MEDIAFAX, Cernov, specializat printre altele in energie si infrastructura, a fost asociat cu actualul ministru delegat pentru marile proiecte de infrastructura, Dan Sova, in cadrul firmei de avocatura Sova & Asociatii.

Numele avocatului apare in unele articole de presa privind contractele pe care Sova & Asociatii le-a incheiat cu complexurile energetice Turceni si Rovinari, in urma carora firma de avocatura ar fi incasat ilegal de la cele doua unitati de productie a energiei peste 1,1 milioane euro, potrivit concluziilor unui control al ANAF, transmise DNA in 2011.

Avocatul face parte din CA al Transgaz din luna aprilie, cand au preluat functia de administratori si CEO-ul Tiriac Holdings, Petru Vaduva si un director din OPSPI, Mihaela Preda. CA este completat de fostul director general al Transgaz Ioan Rusu si Ion Sterian. Transgaz este condusa de la inceputul lunii iunie, in calitate de director general, de Patru Vaduva.

Compania este detinuta majoritar de stat, Fondul Proprietatea controleaza aproape 15% din actiunile Transgaz, iar titlurile transportatorului de gaze sunt tranzactionate la bursa.

Guvernul a decis in martie trecerea Transgaz din subordinea Ministerului Economiei in cea a Ministerului Finantelor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.