Soldul creditului neguvernamental acordat de institutiile de credit a crescut in martie cu 0,5% fata de februarie, la 223,88 miliarde lei, ca urmare a avansului inregistrat la imprumuturile in valuta, potrivit datelor anuntate miercuri de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

In termeni reali, cresterea a fost de tot de 0,5%. In perioada mentionata, creditul in lei a scazut cu 0,3% (-0,3% in termeni reali), la 84,14 miliarde lei, in timp ce creditul in valuta exprimat in lei s-a majorat cu 1%, la 139,73 miliarde lei (exprimat in euro, creditul in valuta a scazut cu 9,7 milioane euro), se arata intr-un comunicat al BNR.

Fata de martie 2012, creditul neguvernamental a inregistrat o reducere de 0,2% (-5,2% in termeni reali), pe seama majorarii cu 3,4% a componentei in lei (-1,8% in termeni reali) si a diminuarii cu 2,3% a componentei in valuta exprimata in lei (exprimat in euro, creditul in valuta s-a redus cu 3,1%).

Creditul guvernamental a scazut in martie cu 3,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 73,17 miliarde lei, iar fata de martie 2012 a inregistrat o diminuare de 9,6% (-14,1% in termeni reali).

Depozitele rezidentilor clienti neguvernamentali s-au majorat cu 2,7% fata de februarie, la 200,81 miliarde lei.

Economiile in lei ale gospodariilor populatiei s-au cifrat la 76,94 miliarde lei, in crestere cu 2,3%. Fata de martie 2012, au inregistrat o crestere de 2,4% (-2,7% in termeni reali).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.