Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, spune ca a incheiat reorganizarea institutiei pe care o conduce si ca pana la finalul mandatului acestui guvern vor fi privatizate companiile din portofoliul Ministerului Economiei, cu exceptia unor societati din aparare.

"Reorganizarea ministerului o trec la categoria obligatii. (....) Reorganizarea ministerului a fost incheiata astazi, iar saptamana viitoare va fi inaintata Guvernului", a afirmat Vosganian intr-o conferinta de presa.

Scopul conferintei a fost prezentarea "succinta" a primelor 100 de zile din mandatului lui Vosganian la Ministerul Economiei.

"In privinta privatizarii, ne-am angajat sa facem curatenie in sectorul de stat pana la finalul mandatului acestui guvern, astfel incat sectorul de stat din portofoliul Ministerului Economiei sa nu mai fie prezent decat prin cateva componente ale industriei de aparare. Acolo unde vointa politica va fi de a gasi alta formula, la neferoase, sa avem un parteneriat care sa presupuna implicarea mediului privat. Vrem sa nu mai existe companii in care statul sa nu mai aiba majoritatea", a mai afirmat Vosganian, potrivit MEDIAFAX.

Mandatul Guvernului ar urma sa se incheie in 2016.

Recent, companiile din sectorul energiei aflate in portofoliul OPSPI, care reprezinta principalul activ al Oficiului, au fost trecute din coordonarea lui Vosganian in cea a ministrului delegat pentru Energie, Constantin Nita, care a primit si sefia unui departament.

Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie detine in portofoliu pachetul majoritar sau actiuni minoritare la 94 companii din domeniul petrolier, gazelor, electricitatii si resurselor minerale, printre care Romgaz, Transgaz, Petrotrans, Termoelectrica, complexele energetice Oltenia si Hunedoara, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Electrica, CN Huilei, SNLO, CN Uraniului, Minvest, AN Apele Minerale, Salrom, SN Carbunelui, Cuprumin, RA Activitati Nucleare (unde statul este actionar majoritar), OMV Petrom (unde Ministerul Economiei detine 20,6% din actiuni), Oil Terminal (59,6%), Conpet (58,7%), GDF Suez Energy (37%), EON Gaz Distributie (37%), EON Gaz Romania (37%), Enel Distributie (23-24% in functie de filiala), Enel Energie (36%), CEZ (18-37% in functie de societate).

Citeste si:
Ciucă este așteptat să-și depună mandatul de premier. Totul depinde...
Ciucă este așteptat să-și...

La acestea se adauga 16 institute de cercetare in domeniul energiei, cu un bogat patrimoniu imobiliar.

Dintre aceste companii, o parte ar urma sa fie privatizate sau listate pe piata de capital, asa cum Guvernul s-a angajat fata de Fondul Monetar Internatiuonal (FMI) si Comisia Europeana (CE). Printre companiile care ar trebui privatizate in acest an se numara Cupru Min, Oltchim, Complexul Energetic Oltenia, Electrica, Complexul Energetic Hunedoara.

Pe langa privatizari, Guvernul a promis de mai multe ori FMI si CE ca va lista la bursa pachete minoritare din Hidroelectrica (10%, dupa iesirea din insolventa), Romgaz (10%, cel tarziu in octombrie), Transgaz (15%) si Nuclearelectrica (10%).

Ministrul Economiei mai are un cuvant de spus doar in cazul celor 28 de companii din industria de aparare, industria constructoare de masini, precum Romarm, Oltchim, Plafar, Carfil (unde statul mai detine 35% din actiuni), Metrom (3,7%), UM Cugir, UM Mija, UM Sadu (13,5%), Uzina Automecanica Moreni (12,1%), Pirochim Victoria, Avioane Craiova, Romplumb (45%), Santierul Naval Mangalia, IAR Brasov, Romaero, Santierul Naval 2 Mai.

Citeste si:
5 pași esențiali pentru alegerea unei companii de împrumut online
5 pași esențiali pentru...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.