Firma banuita ca ar fi exportat carne de cal etichetata ca fiind de vita in Grecia este o unitate mare de productie din sudul Romaniei, in prezent verificata, scrie MEDIAFAX.

Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a declarat ca analizele vor fi gata in cateva zile, fiind de altfel controlate toate unitatile de sacrificare si depozitele din Romania.

"Aseara am primit si noi acel comunicat de presa pe care l-ati vazut si dumneavoastra. Pornind de la informatiile din presa am luat legatura si cu ambasada si cu autoritatea veterinara de la Atena. Ne-au informat ca in cursul zilei de astazi vor introduce in sistemul rapid de alerta al Uniunii Europene. (...) Ne-au spus in discutiile de astazi este vorba de o societate din Romania, alta decat cele doua care au fost luate anterior in discutie, o societate care a exportat de data aceasta direct in Grecia, nu prin acel intermediar pe care l-am avut in toate cazurile de pana acum", a declarat joi Constantin la finalul unei conferinte de presa pe teme de dezvoltare rurala.

El a spus ca autoritatile romane vor analiza imediat ce vor avea la dispozitie lotul la care fac referire serviciile alimentare elene.

"E vorba de o unitate mare din sudul Romaniei, care exporta vita in Grecia. Ei sunt acreditati si pentru sacrificarea cailor. Au avut un singur export de carne de cal pana la aceasta data in Grecia", a adaugat ministrul.

El a spus ca ministerul Agriculturii are deja toate informatiile cu iesirile din tara pentru acea firma si toate loturile, asteptand de la autoritatile elene date despre lotul respectiv, pentru a vedea daca informatiile se suprapun si daca intr-adevar carnea respectiva a plecat din Romania etichetata gresit.

"Daca lucrul acesta se intampla, cu siguranta vom pedepsi in conformitate cu legea, foarte dur. Este vorba pana la urma de imaginea industriei si daca ar exista si in Romania o persoana sau o institutie care procedeaza astfel este de datoria noastra sa o sanctionam dur", a spus ministrul.

Citeste si:
4 motive pentru care angajații încep să se întoarcă în spațiile de...
4 motive pentru care...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.