Sport 27 Iunie 2008 15:42
Impresarul Victor Becali a declarat astazi agentiei NewsIn, ca transferul stelistului Nicolae Dica la formatia italiana Catania nu este finalizat, deocamdata existand doar discutii intre cele doua parti.

"Nu stiu daca Dica se va transfera la Catania, deocamdata sunt doar discutii", a spus Becali.

Nicolae Dica se afla in aceste zile pe litoral, acolo unde isi petrece vacanta, si asteapta ca un reprezentant al clubului Catania sa vina vineri la Bucuresti unde va negocia cu impresarii Victor si Ioan Becali transferul sau la formatia pregatita de Walter Zenga.

Tot vineri se va intoarce si fotbalistul din vacanta pentru ca in cazul in care cele doua parti vor ajunge la un acord el sa poata semna intelegerea. Dica doreste inserarea unor clauze in contractul cu Catania, care sa ii permita sa se transfere mai usor la un club mare in cazul unei oferte.

Inainte de Campionatul European, Ioan Becali i-a promis stelistului ca ii va rezolva sigur transferul in strainatate. Patronul gruparii din Ghencea, Gigi Becali, a anuntat la inceputul verii ca este dispus sa renunte la Dica in schimbul a trei milioane de euro, insa in aceasta saptamana si-a diminuat pretentiile pana la doua milioane de euro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.