Sport 19 Iunie 2008 12:24
Presa britanica a fost multumita ca Franta a terminat pe ultimul loc al Grupei C, dar scrie ca se astepta la un joc mai bun din partea Romaniei in meciul pierdut cu Olanda.

"Echipa de vis a lui Marco van Basten a aratat noaptea trecuta ca are Klaas(a)", scrie The Sun, prin intermediul unui joc de cuvinte cu numele atacantului care a deschis scorul, Klaas Jan Huntelaar. "Golul sau a facut parte dintr-un joc magnific, care a eclipsat Romania, iar reusita lui Van Persie a aratat cat de mare este prapastia dintre cele doua echipe", mai scrie tabloidul englez, care adauga ca olandezii au demonstrat tuturor celor care i-au criticat ca au preferat sa joace corect.

"Olanda a aratat deja ca o campioana europeana, in timp ce la Zurich, Franta si Italia se luptau pentru supravietuire. Daca asa arata echipa de rezerve a Olandei, Fabio Capello ar fi mai bine sa renunte acum, pentru ca nationala Angliei nici macar nu se apropie ca valoare de rezervele lui Van Basten.
Pase, miscare, driblinguri, viteza, tehnica, spirit. Ce echipa mare! Rezervele au fost la fel de bune ca si titularii, daca nu chiar mai bune. Sa nu uitam ca Romania a invins Olanda in preliminarii, dar tot Olanda a dominat, iar Romania a dezamagit in meciul de la Berna. Romania a trebuit sa faca fata unei avalanse de atacuri, desi adversarii nu mai aveau nimic de castigat. Dupa ce Van Persie a marcat golul din minutul 88, un singur lucru era in mintile tuturor".

The future is Orange (Viitorul este portocaliu)", mai noteaza The Sun, care a considerat ca cei mai slabi jucatori din nationala Romaniei au fost Contra (nota 4) si Florentin Petre (3), in timp ce Dica si Marius Niculae au primit 5. Portarul Bogdan Lobont a fost printre cei mai buni de pe teren, cu nota 8, in timp ce fundasii centrali Tamas si Ghioneau au primit cate un 7 pentru prestatia lor.

The Guardian scrie ca Romania a fost o echipa presata de miza prea mare a partidei si nu a mai avut nicio sansa sa revina dupa ce olandezii au deschis scorul. "Ideea ridicola ca Olanda ar pierde pentru ca Italia si Franta sa fie eliminate a fost aratata de jocul foarte bun al liderului grupei. Chiar daca a jucat mai mult cu rezervele, Olanda a impresionat si a marcat doua goluri.

Van Persie a frant inimile romanilor. Nationala Romaniei a jucat fara determinare si fara nerv, iar multe dintre pase au fost gresite. Oamenii lui Piturca au preferat sa tina de scorul egal, desi aveau in maini propriul lor destin", scrie sursa citata.

"Klaas Jan Huntelaar, una dintre stelele fotbalului olandez, a lasat Romania in bezna. Atacantul de 24 de ani al lui Ajax s-a ridicat la inaltimea poreclei 'Vanatorul'. A fost de ajuns ca sa trimita Romania acasa, la care s-a adaugat si un incredibil gol reusit de Van Persie", noteaza The Mirror.

"Romanii, fluierati de suporteri pentru jocul slab, nu pot acum decat sa regrete si mai mult penalty-ul ratat de Mutu in meciul cu Italia. Inca din primele minute, Olanda a demonstrat ca ia jocul in serios, iar Romania simtea lipsa lui Goian si Radoi, dar si pe cea a lui Marica, jucator care nu a evoluat niciun minut la turneul final", scrie The Independent.

Echipa nationala a Romaniei a pierdut marti, scor 0-2, partida cu Olanda, din cadrul Grupei C a Campionatului European, si a ratat calificarea in sferturile de finala ale competitiei. In celalalt meci al grupei Italia a trecut cu scorul de 2-0 de Franta si a reusit calificarea in sferturile de finala.

Clasamentul final al Grupei C: 1. Olanda 9p (9-1); 2. Italia 4p (3-4); 3. Romania 2p (1-3); 4. Franta 1p (1-6).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.