Danut Lupu nu tine cont de legi si comite infractiuni pe banda rulanta. Ultima oara, fostul fotbalist de geniu a calcat in strachini la sfirsitul saptaminii trecute. El a fost prins vineri dupa-amiaza de politistii bucuresteni in timp ce conducea un automobil neinmatriculat. Mai mult decit atit, masina, un BMW 530, avea seria sasiului modificata, iar actele corespundeau cu ale unui Mercedes. Agentii de circulatie l-au dus la sediul Politiei din strada Udriste, unde l-au pus sa dea declaratii. "Ba, esti nebun? Nu-i masina mea!", a fost argumentul forte cu care Lupu incerca sa-i convinga pe oamenii legii ca n-a comis nici o infractiune. Cu toate acestea, lui Lupu i se va intocmi dosar penal si risca astfel o pedeapsa cu inchisoarea de la unu pina la trei ani.
La inceputul acestei luni, ex-internationalul n-a declarat la vama 79.000 de euro. Banii au fost confiscati pe Aeroportul "Henri Coanda", Lupu revenind din Italia. Intreaga suma era ascunsa in bagajul din cala avionului, mai exact intre sosete, pantofi, haine si cutii! Agentii vamali i-au permis sa intre in tara cu 10.000 de euro.

Problemele lui Lupu cu legea dateaza de multa vreme. In 1990, pe vremea cind juca la Panathinaikos, galateanul a cazut in plasa politiei ateniene, fiind retinut si trimis in judecata pentru complicitate cu o banda de hoti romani care actiona in capitala Greciei. Un tribunal din Atena l-a gasit vinovat si l-a trimis dupa gratii. "Si-acum ma intreaba grecii despre Lupu. Ne-a stricat imaginea in lume", ne declara recent Lucian Sinmartean, actual jucator al echipei Panathinaikos.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.