Sport 30 Mai 2008 00:52
Italienii si-au manifestat dorinta de a-l transfera definitiv pe Radu Stefan, dar incearca sa obtina o reducere de pret. Dinamovistii raman insa fermi pe pozitii.

Presa italiana anunta ca italienii sunt decisi sa il cumpere definitiv pe fundasul de 22 de ani, imprumutat in iarna trecuta de la Dinamo, chiar si daca nu vor obtine o reducere din partea romanilor, carora le-au achitat deja 1,2 milioane de euro si ar trebui sa le mai plateasca alte 4,2 milioane pana luna viitoare. Presedintele clubului Lazio Roma, Claudio Lotito, a trimis o scrisoare pe adresa clubului Dinamo Bucuresti, in care anunta ca il va cumpara definitiv pe fundasul Stefan Radu, potrivit clauzei de preemptiune inclusa in contractul semnat in iarna. “Stefan Radu va fi suta la suta jucatorul lui Lazio.

Dupa o intalnire cu impresarii Victor si Giovanni Becali, Lotito s-a hotarat sa trimita o scrisoare clubului Dinamo prin care sa anunte ca doreste sa-l cumpere definitiv pe Stefan Radu”, a scris ieri cotidianul Il Tempo. “Desi termenul-limita pentru anuntul pastrarii romanului este 31 mai, Lazio are termen pana la 30 iunie sa plateasca si cea de-a doua rata in valoare de 4,2 milioane de euro. Lotito a fost convins de roman si saptamana viitoare va plati toti banii clubului Dinamo”, a scris Il Tempo.

Badea: “Nu e nimic oficial”
Atat presedintele Consiliului de administratie, Nicolae Badea, cat si presedintele executiv Cristi Borcea au confirmat ieri faptul ca italienii le-au transmis intentia lor de a-l pastra la Roma pe internationalul roman, dar afirma ca, cel putin momentan, acestia nu au trimis o oferta scrisa. “Stiam de dorinta celor de la Lazio de a-l achizitiona pe Stefan Radu definitiv, dar deocamdata n-am primit nimic scris. Ei si-au exprimat intentia de a-l transfera definitiv, dar nu a ajuns inca nicio hartie oficiala in acest sens”, a declarat ieri Borcea. “Nu este graba, mai au timp sa trimita un raspuns oficial. Oricum, sunt procedurile contractuale care urmeaza a se derula si cele de plata efectiva", explica Nicolae Badea.

2 milioane pentru Bratu
Presedintele executiv dinamovist a anuntat ieri ca, dupa ce s-a consultat cu Mircea Rednic, a decis sa nu dea drumul niciunui jucator, cel putin inainte de primul cantonament al verii, care va avea loc in Germania. Borcea a dezvaluit ca a avut pe masa o oferta consistenta pentru Florin Bratu, jucatorul pe care Piturca a decis sa il lase acasa din lotul largit pentru EURO. “Eu am mai spus-o, cel care hotaraste lotul echipei nationale este Victor Piturca, dar eu cred ca Bratu merita sa fie acolo, la Campionatul European. Era cel mai in forma atacant din campionatul intern. In derbiuri a demonstrat ca este cel mai in forma. Am refuzat o oferta de transfer de doua milioane pentru Bratu. Este exclus ca Bratu sa plece de la Dinamo in aceasta vara”.


Despre autor:

Sursa: Ziarulcn.com


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.