"Nu stiu ce as mai putea face ca sa-l inving pe Nadal. Mi s-a intamplat acelasi lucru si la Monte Carlo. Daca as avea vreo explicatie, as spune, dar nu o am. Singura consolare pe care o am este ca din punct de vedere fizic sunt apt pentru Roland Garros", a afirmat Roger Federer.
Spaniolul Rafael Nadal s-a impus, duminica, in fata liderului mondial Roger Federer, scor 7-5, 6-7, 6-3, in finala Mastersului de la Hamburg, dotat cu premii in valoare de 2.270.000 de euro.
Acesta este al doilea titlu de Masters castigat de Nadal in 2008, dupa ce s-a impus la Monte Carlo, tot in fata lui Federer. Spaniolul a adunat astfel 11 titluri de Masters in intreaga sa cariera.
Partida de duminica a fost cea de-a 16-a jucata de cei doi tenismeni, scorul general devenind 10-6 in favoarea spaniolului. Dintre toate aceste meciuri Nadal si Federer au jucat 12 finale, iar 8 au fost castigate de spaniol.
Roger Federer a castigat de patru ori competitia de la Hamburg (2002, 2004, 2005, 2007).
Roger Federer: Nu stiu ce sa mai fac ca sa il inving pe Nadal
Elvetianul Roger Federer a declarat dupa esecul in fata lui Nadal, din finala Mastersului de la Hamburg, ca ii este tot mai greu sa ii faca fata spaniolului, informeaza NewsIn.
Discutii asupra articolului "Roger Federer: Nu stiu ce sa mai fac ca sa il inving pe Nadal":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
