Mascarada organizata de Mircea Sandu pentru postul de selectioner se apropie de sfirsit: vine . Parca am mai vazut filmul asta: desi poate fi cel mult ucenicul unor Lucescu ori Bölöni, "Satana" profita o data in plus de masinatiunile din triunghiul bermudelor afumate la gratarul de la Snagov, Mircea Sandu-Becali-Dragomir.
Cum sterge timpul creierele unor "oameni de fotbal", inclusiv ziaristi cu principii de cauciuc... In urma cu exact cinci ani, cind bagase nationala intr-o fundatura, Piturca era dat afara cu indemnuri de genul "Du-te invirtindu-te!". Acum, aceleasi inteligente striga in cor: "Piti, salveaza-ne, tu esti ingerul nostru pazitor!".
Ce-a facut Piturca de la acea prabusire? S-a refugiat in Ghencea, unde a dat rateu dupa rateu. Iar daca n-a fost bun pentru Steaua, sa-l punem din nou la nationala! E frustrant sa te numesti Rednic, Andone, Dan Petrescu, Olaroiu ori venerabilul Ienei, sa lasi ceva in urma ta si sa vezi ca federatia apeleaza la solutii resapate. Nu-i nimic, anul viitor facem iarasi liste de selectioneri! Eu zic de pe acum: Piturca, demisia!