Sport 6 Mai 2008 00:29
Injurat in urma cu trei ani in Stefan cel Mare pentru trecutul sau stelist, capitanul lui Dinamo a oferit duminica o noua dovada de atasament fata de club, jucand “pe semnatura”.

Accidentat grav in partida de acum trei etape cu Universitatea Craiova, cand a suferit o fisura la piramida nazala, golgheterul dinamovist a primit permisiunea din partea doctorilor sa evolueze impotriva Stelei numai cu o masca speciala, care sa il protejeze de eventuale lovituri ale adversarilor.

Dupa ce s-a antrenat o zi cu proteza, Danciu si-a dat seama ca aceasta il incomodeaza si, cu o ora inainte de fluierul de start al partidei cu ros-albastrii, a decis sa renunte la aceasta. Medicul echipei l-a avertizat asupra pericolului la care se expune si l-au rugat sa o poarte. Dupa numai 5 minute din partida insa Danciu-gol a insistat sa joace fara masca, pe propria raspundere.

“Prefer sa risc!”, a anuntat acesta. Atacantul a scos penaltiul din care Dinamo a deschis scorul si a marcat al doilea gol, reusita care il mentine pe prima pozitie in clasamentul golgheterilor Ligii 1. “Daca mai primea o lovitura in fata, asa cum i-a dat Dilevski (n.r. - mijlocasul australian al Universitatii Craiova), putea, Doamne fereste, daca e sa ne gandim la ce e mai rau, sa ramana mutilat”, povesteste unul dintre membri staff-ului medical dinamovist. Determinarea atacantului dinamovist, care inaintea partidei declara ca “sacrificiu, nesacrificiu, trebuie sa joc, doar nu sunt primul care face asta”, nu a ramas neobservata nici de catre conducatori. Danciu-gol a fost felicitat personal de catre presedintele Nicolae Badea. “O adevarata demonstratie de determinare sportiva”, a caracterizat acesta gestul atacantului.

Risca in continuare
Dinamovistul este hotarat sa riste din nou si in ultima partida a sezonului, cea cu UTA, din deplasare, pentru ca isi doreste sa aduca lui Dinamo singurul titlu care ii mai este accesibil in acest sezon, cel de golgheter al Ligii I. “Pentru noi n-a fost un sezon foarte reusit, dar poate mai indulcim amaraciunea. Merg la Arad si imi doresc foarte mult titlul de golgheter”, a anuntat Danciulescu, care a macat in acest sezon 19 goluri, cu doua mai multe decat principalul sau urmaritor, galateanul Emil Jula.

Lobont: Numai in pielea noastra sa nu fi fost
Jucatorii dinamovisti au raspuns ieri celor care, inaintea partidei cu Steaua, ii suspectau ca nu isi vor apara corect sansele in fata rivalilor din Ghencea, pentru a-i ajuta sa castige titlul de campioni. “Chiar daca am avut un sezon mai putin reusit, faptul ca il terminam cu doua victorii impotriva rivalelor traditionale Rapid si Steaua ne indulceste amaraciunea. Sper ca si suporterii sa fie acum macar la fel de multumiti ca si noi. In ultima saptamana, am trait intr-o tensiune incredibila, pe care nimeni nu si-o poate imagina. Lumea uita ca si anul trecut ne-am facut datoria de fotbalisti si am invins pe teren Clujul, asa cum s-a intamplat aseara cu Steaua. Nu fac si nu am facut niciodata compromisuri si am avut in confruntarea cu Steaua inca o dovada in acest sens”, a declarat ieri Lobont, care a dedicat victoria de duminica fostului fotbalist dinamovist Michael Klein, decedat in 1993.


Despre autor:

Sursa: Ziarulcn.com


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.