Incursiunea Central Europe Rally in Romania a fost de bun augur pentru concurentii romani, respectiv pentru toti cei cinci piloti de la categoria moto, doua de la quad si cele trei echipaje ramase in raliu la categoria auto, care au obtinut rezultate bune dupa primele trei probe speciale.

Satmareanul Mani Gyenes si-a confirmat valoarea mergand intr-un ritm foarte bun in ambele etape de la Baia Mare, chiar daca marti pe prima proba speciala a fost nevoit sa mearga 50 de km cu ghidonul indoit si cu suportul de prindere al road-book-ului rupt.

Ofiterul de presa al Raliului Europei Centrale, Renatta Stepanov, a declarat, ca la categoria quad, Razvan Irimescu a obtinut un rezultat foarte bun, fiind foarte aproape de clasatul pe locul intai, Hubert Deltrieu.

Citeste si:

Razvan Irimescu (Polaris) si Alex Pauliner (Yamaha) ambii membri in Team Dakar Romania reusesc sa tina piept ofensivei venita din partea pilotilor francezi si unguri, Razvan fiind in clasamentul general pe locul 2. Timisoreanul se afla la doar 23 de secunde de locul 1 detinut de Hubert Deltrieu.

In ciuda problemelor tehnice avute in prima zi petrecuta in Romania, Gabi Nicoale (Mitsubishi) ramane cel mai bine clasat concurent roman de la categoria auto. Liderul Team Dakar Romania se afla pe locul 25 in clasamentul general si are mari sanse sa termine aceasta competitie in primii 20”, a spus Renatta Stepanov.

Astazi se concureaza in etapa a patra pe traseul Debrecen - Veszprem concurentii avand de parcurs 150 de km in regim de proba speciala si 430 km pe legatura.