Sport 16 Aprilie 2008 02:17
Comandantul promite ca ii umple de bani pe fotbalistii de la Mioveni, daca acestia elimina azi CFR Cluj, in semifinalele Cupei.

CFR Cluj si Dacia Mioveni se bat asta-seara pe teren neutru, in „Giulesti“, de la ora 20.30, in direct la Antena 1, in prima semifinala a Cupei Romaniei la fotbal. Accederea in penultimul act al competitiei reprezinta deja o premiera pentru ambele formatii, care vizeaza acum un loc in marea finala. In campionat, preocuparile sunt insa altele. Spre deosebire de fotbalistii lui Sorin Cartu, preocupati mai degraba de evitarea retrogradarii, oamenii lui Ioan Andone au ca obiectiv cucerirea trofeului.

Muresan: „Vrem Cupa“
„Tratam cu multa seriozitate Cupa. E un trofeu pe care ne-am propus sa-l castigam. Ar fi primul in istoria de 100 de ani a clubului, asa ca ne gandim doar la finala“, a spus Iuliu Muresan, presedintele echipei CFR Cluj. Medicul din fruntea celei mai cosmopolite echipe din fotbalul romanesc e convins ca ardelenii pornesc cu prima sansa in disputa cu Dacia. „Valoric vorbind, nici nu se pune problema sa pui semnul egal intre cele doua formatii, dar cred ca nu ar fi indicat sa ne subestimam adversarul“, a completat Muresan.

Cina cea de taina
Dupa ce a eliminat Dinamo in sferturile de finala, Dacia Mioveni este hotarata sa mai faca o victima celebra in aceasta editie de Cupa Romaniei. Chiar daca fotbalistii sunt cu gandul mai degraba la meciul de duminica, impotriva Farului, capital in lupta pentru evitarea retrogradarii, patronul Gigi Netoiu are ambitii mari. Fostul finantator al echipelor Rocar, Universitatea Craiova si Dinamo vrea sa-si vada noua jucarie in Cupa UEFA.

Luni seara, fostul securist i-a invitat pe fotbalistii lui Sorin Cartu la restaurantul sau de la marginea Capitalei. Le-a rezervat acestora trei mese si, dupa ce le-a dat de mancare, i-a bagat in sedinta. Gigi Netoiu le-a facut capul mare jucatorilor lui Sorin Cartu, pe care i-a rugat sa bata Clujul in aceasta seara, promitandu-le in acelasi timp marea cu sarea.

„Va garantez ca nu ati jucat niciodata pe o asemenea suma! Vreti sa va spun pe cat veti juca? Nu pot. Daca va spun, va iau mintile“, a fost discursul lui Netoiu. La auzul acestei vesti, fotbalistii din Mioveni au ramas fara reactie. Se uitau unii la altii si nu intelegeau nimic. Au plecat apoi spre Complexul National de la Mogosoaia, unde Cartu a stabilit cartierul general imediat dupa meciul de la Piatra-Neamt, din ultima etapa a Ligii I.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.