Previziunile lui Gigi Becali s-au adeverit mai repede chiar decat s-ar fi asteptat el. Steaua a egalat CFR-ul la puncte chiar inainte de Paste, termenul stabilit chiar de patronul stelist. Ambele echipe au meciuri dificile in continuare, dar Becali vrea sa faca orice pentru a-si vedea echipa pe primul loc la finalul campionatului.

“Pentru ce sa fiu fals? Oricum, meciul cu Rapid nu se mai rejoaca, stiu eu din surse sigure. Trebuie sa aparam sansele Stelei cu orice risc, cu orice smecherie. Ma opreau suporterii Stelei si ma intrebau cand se da decizia Comisiei. Nu-i interesa pe ei onoarea sau ne-onoarea, pe ei ii interesa sa fie Steaua in Liga Campionilor. La fel si pe mine. Ce e aia demnitate sau onoare?”, a declarat Gigi Becali. Acesta a tinut sa precizeze ca nu-l intereseaza sa faca blaturi. “M-as face de ras si as avea si probleme.

Nu se mai fac blaturi in fotbalul romanesc, pentru ca acum se aude tot. Ii sfatuiesc pe cei care vor sa faca sa se abtina, pentru ca se divulga tot. Vor fi dati in primire chiar de catre cei cu care ar vrea sa faca blat. O sa spun eu mai multe la finalul campionatului. Stiu sigur ca unii incearca asa ceva”, a spus Gigi Becali, care tinteste spre CFR dupa ce recent l-a acuzat pe Iuliu Muresan ca a mers in avion cu Gloria Buzau chiar inainte de meciul direct cu CFR Cluj. Becali l-a atacat si pe patronul ardelenilor Arpad Paszkany. “A ajuns un ungur sa isi bata joc de Steaua, care este simbolul romanilor. Tot timpul cei de la CFR ataca Steaua. Pe Rapid si Dinamo nu. Inseamna ca este ceva necurat la mijloc. Dar ii linistesc de pe acum. Eu nu mai pierd nici un meci din cele 7 care au ramas. Sunt cel mai puternic om din Romania nu doar din fotba”, a spus Becali.

Citeste si:

Gigi BECALI: “Adversarii fac de 10 ori mai multe smecherii ca mine. Eu nu apas pe butoane. Doar le ating putin. Ei insa canta ca la pian, apasa incontinuu”.

“Avem resurse nebanuite”
Reintrat in gratiile antrenorului Marius Lacatus, Rica Neaga crede ca optimismul exagerat ar putea dauna Stelei. “Nu ne credem deja campioni, ar fi o greseala. Asa cum noi am recuperat diferenta de puncte, tot asa si CFR Cluj ar putea sa ne intreaca iar”, a spus Neaga. Sorin Ghionea este mai increzator. “Toti vor sa bata Steaua, dar este foarte greu. Avem resurse nebanuite pe final de sezon. Cred ca nici Dinamo sau Rapid n-au renuntat la locul doi, asa ca va fi un final incandescent de campionat”, a spus Ghionea.