Francezul Zinedine Zidane, de trei ori ales cel mai bun fotbalist din lume, a spulberat zvonurile privind o posibila revenire a sa la echipa de fotbal a Frantei. Intr-un comunicat scurt, mijlocasul francez al lui Real Madrid a spus ca a decis sa se retraga si nu va reveni asupra deciziei. Zidane, 32 ani, campion mondial in 1998 si campion european in 2000 cu Franta, si-a incheiat cariera la echipa nationala dupa Euro 2004.

Ziarul "L´Equipe" a relatat la inceputul lunii ca Zidane ar putea reveni la nationala. Francezul a dezmintit zvonul, dar comunicatul sau nu va opri speculatiile, mai ales dupa ce antrenorul lui Arsenal, Arsene Wenger, a opiniat ca presiunea tot mai mare la care era supus Zidane l-a determinat sa renunte sa mai joace pentru Franta.

Reprezentativa cocosului galic are probleme in calificarea pentru CM 2006 din Germania si ar avea mare nevoie de geniul si experienta lui Zidane.