Fathi Taher si-a pus oamenii in conducerea clubului Rapid chiar in ziua in care a fost oficializata tranzactia. „Cred ca impreuna cu domnul Copos vom reusi. Va spun sincer ca e foarte greu sa negociezi cu domnul Copos”, au fost primele cuvinte ale lui Fathi Taher din postura de actionar majoritar al Rapidului, dupa ce a achizitionat 80% din pachetul detinut de Copos. Omul de afaceri iordanian a declarat ca noul presedinte al clubului va fi Constantin Toma, presedinte Omniasig, in timp ce director executiv va fi numit Alexandru Bunea, fost secretar in Ministerul Transporturilor. „Toma nu e dinamovist, nu e adevarat, el a fost sponsor si la Dinamo, si la Rapid, si la Steaua.

Ambii sint rapidisti, ca si mine si George Copos”, a mai spus Taher.

Rezervat in declaratii, Copos a recunoscut si el tarnzactia luni noapte: „Ne-am pus de acord in ceea ce priveste noul actionar majoritar de la Rapid. Incepind de maine, Griro SA va detine pachetul majoritar de actiuni la clubul Rapid. Sint bucuros ca 16 ani de zile am reusit performante la Rapid si chiar am pus o clauza prin care Grivita Rosie este obligata sa obtina aceleasi performante sau performante asemanatoare cu cele pe care le-a reusit Rapid in ultimii zece ani. Domnul Taher e un om mai puternic decit mine, un om care e reusit o cifra de afaceri de peste 500 de milioane de euro in Romania si sint convins ca va face mai multe decit am facut eu la Rapid. Am plins joi si cu asta am spus tot, am plins si nu mai pot sa spun nimic”, a spus, luni noapte, George Copos, la finalul negocierilor care s-au desfasurat la hotelul Crowne Plaza si care au durat sapte ore.

Copos si Taher nu au dezvaluit suma in urma careia s-a incheiat aceasta tranzactie si nici cit la suta in procente revine fiecaruia. „Pachetul majoritar inseamna pachetul majoritar”, a afirmat Taher, surse din cadrul clubului sustinind ca iordanianul a platit peste 30 de milioane de euro pentru 80% din actiuni.