Vicente del Bosque, fostul antrenor al echipei Real Madrid, a declarat ca nu doreste sa revina la clubul madrilen din cauza modului in care a fost dat afara in urma cu 2 ani.

Desi actualul antrenor, brazilianul Vanderlei Luxemburgo, pare sa aiba sprijinul clubului si in sezonul viitor, presa spaniola estimeaza ca acesta va fi indepartat dupa incheierea actualului campionat.

''Nu voi reveni niciodata la Real Madrid, pentru ca ma consider un om cu principii care nu face lucruri din ratiuni personale. Niciodata nu mi-am imaginat ca, dupa atatia ani petrecuti la Real, ma voi gasi intr-o asemenea situatie glaciala'', a spus Del Bosque pentru televiziunea spaniola Telemadrid.
Antrenorul spaniol a fost demis in iunie 2003, la o zi dupa ce cucerise al 29-lea titlu cu Real Madrid. In cei 3 ani si jumatate la timona albilor, Del Bosque a castigat 7 trofee, din care de doua ori Liga Campionilor (2000 si 2002) si 2 titluri. Ca jucator si antrenor, Del Bosque petrecuse 38 de ani in cadrul clubului madrilen.

Nici acum, Del Bosque nu stie de ce a fost demis si nimeni din conducerea clubului nu i-a furnizat o explicatie. Presedintele Florentino Perez a spus public la acea vreme ca echipa trece printr-o etapa de modernizare. De la plecarea lui Del Bosque, pe banca Realului s-au succedat Carlos Queiroz, Jose Antonio Camacho si Mariano Garcia Remon. Del Bosque crede ca portughezul Queiroz era cel mai potrivit antrenor. ''Mi-a placut maniera lui. El a condus echipa foarte bine si totusi a fost concediat, desi se potrivea cel mai bine stilului echipei''.

Del Bosque l-a criticat pe Perez pentru nerespectarea programului sau electoral. ''El a spus mereu ca va respecta trecutul, dar a avut prea putin tact cu oameni care ua fost corecti si au facut parte din club''.


Despre autor:

ProSport

Sursa: ProSport


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.