Sport 21 Martie 2008 03:38
Inter Milano, cu Cristian Chivu titular in centrul apararii, a mai facut un pas spre al treilea titlu consecutiv, desi a terminat la egalitate, 1-1, in deplasare, cu Genoa, in etapa a 29-a din Serie A. Asta, deoarece in derby-ul capitalei, Lazio a invins pe AS Roma cu 3-2, printr-un gol inscris in prelungiri.
La gazde a lipsit Stefan Radu, accidentat. In clasament conduce Inter cu 68 de puncte, urmata de Roma - cu 61 de puncte. In schimb, Fiorentina a fost invinsa cu 2-0 la Napoli, dar pastreaza sanse intacte de calificare in Liga Campionilor. Adrian Mutu a fost integralist, fiind considerat de presa cel mai bun jucator al florentinilor. “Mutu a reusit sa si marcheze, dar golul sau a fost anulat. A luptat pana in ultimul minut, dar nu a fost la fel de inspirat ca in cele mai bune seri ale lui, pentru ca nu in fiecare zi se petrece un miracol”, a notat site-ul Fiorentina.it, care i-a acordat cea mai mare nota, 6,5. “Romanul a fost in continuare cel mai periculos jucator, lovind si bara portii adverse”, a remarcat si Firenzeviola.it. Fiorentina este pe locul 4, cu 50 de puncte.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.