Sport 6 Martie 2008 02:05
Arbitrul Alexandru Tudor a declarat ieri ca se considera multumit de lectia primita la meciul Steaua-CFR Cluj, cand nu a acordat doua penaltiuri formatiei clujene, deoarece este motivat sa lucreze mai bine pe viitor.
"O cadere este ingaduita daca iese un bine mai mare din ea. Pentru mine exista multumirea ca am primit aceasta lectie dura pentru ca in felul asta sunt motivat sa lucrez mai bine. Nu e nici primul, nici ultimul meci in care gresesc. si eu spun ca gresesc la fiecare meci pe care il arbitrez si de fiecare data imi pare rau de greseli", a declarat Tudor, care isi reproseaza faptul ca nu s-a vorbit dupa meci despre calitatea jocului, ci mai mult despre prestatia sa.

Singurul arbitru roman care face parte din a doua grupa valorica de arbitri a UEFA, Premier Class, si-a recunoscut greselile. "Cand toata lumea iti spune ca ai gresit, trebuie sa recunosti treaba asta si sa ai responsabilitatea faptelor tale. Eu nu am vazut imaginile de la meci. Imi reprosez ca evenimentul nu a reusit. Imi reprosez ca arbitrajul meu nu a fost pe masura jocului Steaua-CFR Cluj. Din punctul meu de vedere, daca un meci de calitatea celui care a fost, cu 15 ocazii mari de a inscrie, nu are ecou din cauza arbitrajului inseamna ca e o nereusita pentru mine. Dupa un asemenea joc, trebuia sa se vorbeasca despre calitatea lui, despre actiuni, despre echipe, despre antrenori, nu despre arbitraj. Asta trebuia sa reusesc eu", a mai spus Tudor.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.