Sport 4 Martie 2008 02:05
Incidentele petrecute la meciul Gloria Buzau – Politehnica Iasi sunt pe cale a fi musamalizate. Suporterul care l-a amenintat cu pistolul pe Andrei Cristea, la vestiare, a disparut in ceata. Mai nou, nimeni nu mai confirma ca a vazut vreo arma. Singurul care a platit din tot acest conflict este un fan al gazdelor, Valentin Voicila, care a patruns pe teren sub influenta bauturilor alcoolice.

In schimb, antrenorul iesean Ionut Popa ameninta ca isi va lua arma la fiecare meci si, mai mult, ca ar propune retragerea echipei sale din campionat.

Politia si Jandarmeria au intrat in alerta la finele meciului de la Buzau, dintre Gloria si Poli Iasi. Antrenorul oaspetilor, Ionut Popa, a dezvaluit ca suporterul care intrase pe teren l-a amenintat cu pistolul, la vestiare, pe jucatorul Andrei Cristea. Ulterior, martorii au confirmat ca era vorba de alta persoana, ramasa deocamdata neidentificata, in ciuda investigatiilor facute de autoritati. Intentia acestora de a-l prinde pe pistolar s-a dovedit inutila din moment ce nimeni nu mai confirma declaratiile date la cald. Astfel, singurul care a platit este suporterul intrat pe teren, Valentin Voicila, in varst
a de 30 de ani. „E gata, l-au ghicit. El recunoaste fapta comisa. L-au curatat“, a declarat, mandru, Mitica Dragomir. Concret, huliganul a fost amendat cu 1.000 de lei si nu va mai avea acces pe stadioane timp de doi ani.

Voicila: «Nu am nici macar un pistol cu apa»
Misteriosul personaj care a intrat pe gazon la meciul dintre Poli Iasi si Gloria Buzau se numeste Valentin Voicila, un personaj destul de cunoscut in Buzau, fiind si un suporter infocat al echipei locale. Patronul Gloriei, Costel Bucur, a declarat ca acesta este bodyguardul fostului antrenor al Gloriei, Ion Viorel. “Cel care a patruns pe teren este bodyguardul lui Ion Viorel, însa nu cred ca lucrurile au stat tocmai cum spun cei de la Iasi. Nu se pune problema sa se fi ajuns la amenintari cu pistolul, doar nu suntem in vestul salbatic!“, a declarat Bucur. Cel implicat in toata povestea are o varianta mult diferita de ceea ce a relatat antrenorul lui Poli Iasi, Ionut Popa. „Ma aflam langa gardul care desparte tribuna de gazon. Cand a avut loc incidentul dintre jucatorii celor doua echipe, domnul fotbalist Andrei Cristea a venit la margine si a aruncat cu apa dintr-o sticla direct in mine. Am intrat pe teren (n.r., printr-o poarta aflata langa bancile de rezerve) si l-am imbrancit pe jucator. Nici vorba ca aveam pistol sau altceva. Eu nu am pistol. Imi pare rau ca nu am avut la mine un pistol cu apa sa fi putut sa-i ud si eu. Eu le aratam geaca si bluza sa vada ca eram ud. Ce s-a intamplat la vestiare nu e treaba mea, eu acolo nu am mai ajuns. De altfel, dupa meci, am dat mana cu domnul Popa si chiar mi-a spus ca jucatorul a gresit cand a aruncat cu apa in noi. Nu sunt nici un fel de bodyguard al nimanui, am insotit aceasta echipa in deplasari si ma cunosc cu oamenii din club”, ne-a declarat Voicila.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.