Sport 3 Martie 2008 02:44
Giulestenii au obtinut prima victorie a anului, 1-0 la Galati, meci in care s-au aruncat telefoane din tribuna. Ionut Popa a vazut pistoale la Buzau, iar portughezii si-au batut propriul antrenor secund in vestiarul Pandurilor.

Rapid a reusit din a treia incercare. Giulestenii s-au impus cu 1-0 in fata Otelului Galati, dupa doua meciuri pierdute in sezonul de primavara. Jocul care l-a exasperat pe patronul George Copos s-a repetat si la Galati, insa giulestenii au punctat la capitolul eficacitate. Titular in toate cele trei meciuri ale anului, atacantul Pierre Boya a reusit sa marcheze primul sau gol din acest sezon si al doilea al echipei. Punctul marcat in minutul 75 i-a descatusat pe giulesteni, care l-au imbratisat cu foc pe antrenorul Mircea Rednic, o proba ca incidentele dintre jucatori si tehnician au luat sfirsit. Avintul Rapidului s-a stins insa imediat dupa reluarea jocului, iar doua eliminari in tabara galatenilor - Brujan ’79 si Paraschiv ’83 - n-au fost suficiente pentru a opri emotiile bucurestenilor, care au fost la un pas sa fie egalati in ultimele momente ale meciului. Ca semn de revenire la normalitate in relatiile antrenorului cu jucatorii, Rednic l-a introdus pe teren si pe Mugurel Buga, readus la echipa la insistenta fotbalistilor visinii. Tensiunea acumulata pe tot parcursul meciului s-a manifestat in tribune, fanii gazdelor aruncind cu cutii de suc si telefoane mobile dupa prima eliminare, iar la final, arbitrii au iesit de pe teren sub escorta jandarmilor.

La sfirsitul partidei de la Buzau, dintre Gloria si Poli Iasi, incheiata la egalitate, 1-1, antrenorul oaspetilor, Ionut Popa, a fost atacat cu pietre de fanii buzoieni. „Nu am vazut in viata mea asa ceva! Masorul nostru a fost batut, iar un individ cu geaca maro a intrat pe teren, la intimidare, cu un pistol sub geaca“, a declarat, socat, Popa. Scandal a fost si in vestiarul Pandurilor, unde antrenorul secund Florin Bejenariu a fost lovit in vestiar de jucatorii portughezi de la formatia gorjeana, dupa meciul pierdut in fata Universitatii Craiova. Potrivit MEDIAFAX, incidentul a izbucnit in momentul in care Bejenariu a dorit sa ia de pe tabla din vestiar hirtiile cu schemele de joc pentru acest meci. In acel moment el a fost lovit peste mina si imbrincit de un jucator portughez, iar apoi mai multi dintre strainii adusi in aceasta iarna la Pandurii si-au imitat coechipierul. In cele din urma, spiritele s-au calmat, fara insa ca vreun jucator roman din lotul Pandurilor sa sara in ajutorul lui Bejenariu.

In derby-ul Olteniei, craiovenii si-au luat ieri revansa in fata Pandurilor Tirgu-Jiu, dupa ce anul trecut au fost eliminati de gorjeni din Cupa Romaniei. Universitatea s-a impus cu 1-0, prin golul marcat de Florin Costea in minutul 75, si i-a lasat pe Panduri pe ultimul loc in clasament. Inaintea meciului, aproximativ 150 de bilete au fost furate de la un vinzator volant, autoritatile facind cercetari pentru gasirea hotilor.

La trei zile dupa eliminarea din Cupa Romaniei-Timisoreana, Dinamo s-a razbunat pe Dacia Mioveni, invingind simbata cu 2-1 in campionat. Filmul meciului de miercuri si-a inversat rolurile principale, astfel ca bucurestenii s-au impus la capatul unei dominari sustinute, prin golurile inscrise de Zicu si Bratu, in fata unei aparari disipate a Daciei. Acesta este si motivul pentru care antrenorul argesenilor, Sorin Cirtu, a avut o iesire nervoasa la finalul partidei, cind si-a anuntat si demisia. „Nu mai pot suporta starea de mediocritate a jucatorilor. Daca ma dau la o parte, poate cu un alt antrenor echipa va avea alte rezultate. Nu sintem o echipa care sa joace sub presiune. Simt ca sint jucatori care nu cred ca se poate indeplini obiectivul si se gindesc deja sa plece la alte echipe. Nu mai continui. Daca nu ratam in prima repriza, puteam sa cistigam un meci pe care l-am pierdut din cauza rezervelor de la Dinamo. Am fost, practic, batuti de banca lor. Dinamo a fost mai matura si a stiut sa exploateze la maximum situatiile avute“, a tunat Cirtu, care, in timpul meciului, s-a lovit cu capul de banca de rezerve, exasperat de jocul elevilor sai, mai ales de ratari. De partea cealalta, socul din Cupa Romaniei a fost atenuat de eficacitatea maxima din campionat. „S-a jucat pe contre, iar cele doua goluri ale noastre au facut diferenta in acest meci. Sint multumit de victorie, dar regret ca am luat din nou gol dintr-o faza fixa. Pentru noi, fazele fixe au ajuns un blestem“, a declarat tehnicianul dinamovist Cornel Talnar.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.