Mai multi fotbalisti gorjeni l-au suparat pe antrenorul Teixeira, de Valentine’s Day ajungind in camere mult dupa miezul noptii. Scandal si la Craiova, dupa remiza cu Drobeta.

Mai multi fotbalisti de la Pandurii au prelungit cheful de Valentine’s Day pina dupa miezul noptii la un club din Tirgu Jiu, lucru care l-a deranjat pe antrenorul Joaquim Teixeira. Martorii sustin ca Alexandru Piturca si Robert Vancea au parasit clubul respectiv dupa ora 1.00, iar la antrenamentul de vineri dimineata Piti jr. a invocat probleme medicale si nu s-a pregatit. Piturca junior a recunoscut ca a stat pina tirziu in club insotit de mai multi colegi. “Nu era 1.00. A fost pe la 12.00 si ceva la cafeneaua unde a fost majoritatea echipei”, s-a aparat Piturca. Pentru a lamuri situatia, antrenorul Joaquim Teixeira si-a bagat elevii in sedinta inaintea celui de-al doilea antrenament al zilei de simbata. “Este prima oara cind aud asa ceva. Daca ar fi in timpul campionatului ar trebui sa iau masuri. In orice caz aceasta informatie este foarte importanta si voi avea o discutie foarte serioasa cu toti jucatorii. Toti fotbalistii trebuie sa fie in casa la ora 23.00”, a spus Teixeira.

Problemele lui Teixeira nu s-au terminat insa dupa noaptea de Valentine’s Day. La vizita medicala efectuat joi la Craiova, trei dintre jucatorii straini nu au primi acceptul medicilor de a evolua in retur. “La trei dintre jucatorii straini trebuie sa le refacem unele analize. Au un suflu anormal, si ne e teama sa nu sufera de vreo afectiune cardiaca. In cayul lui Dossey vom fi nevoiti sa cautam o clinica particulara la care sa rezolvam problema pe care o are la degetul piciorului unde a avut o infectie. Probabil va fi nevoie de o interventie chirurgicala in cazul lui. Pacurar are din nou probleme serioase, suferind o ruptura musculara”, a declarat medicul echipei Ion Serban. Pentru a evita si alte accidentari, dar si pentru a nu fi spionat de Poli Timisioara, primul adversar la reluarea Ligii I, Joaquin Teixeira a decis sa foloseasca echipa a doua la amicalul de cu CSM Vilcea. In care gruparea gorjeana a jucat slab, fiind invinsa la Tirgu Jiu de CSM Rimnicu Vilcea printr-un gol marcat de fostul pandur Dedu. “Nu jucam nimic, parca data trecuta cu Lupeni am mai jucat ceva” a fost concluzia primarului Florin Circiumaru care a plecat la pauza meciului. Alegerea terenului sintetic la loc de disputare a amicalului i-a nemultumit pe ambii tehnicieni. “A fost un joc de pregatire, din pacate s-a disputat pe teren sintetic, era mai bine pe iarba pentru ca incepe campionatul destul de repede. A fost o repetitie, unele lucruri s-au conturat, la altele mai avem de cautat in aceasta saptamina” a spus antrenorul gruparii vilcene, Marian Bondrea. Acesta sustine ca echipa sa a fost superioara pandurilor, insa in anumite circumstante. “Pandurii nu a jucat cu unsprezecele care incepe campionatul pentru ca cei care au jucat sunt jucatori foarte buni dar simtindu-se lasati deoparte nu si-au dat foarte mare interes si poate si de asta jocul echipei noastre a fost unul mai bun. Un Iordache poate sa joace oricind in Liga I, Djakpa si ceilalti”, a mai declarat Bondrea.

Pentru Teixeira, amicalul cu Vilcea a fost un bun prilej de a oferi elevilor sai ce nu vor evolua cu Poli Timisoara un joc in picioare. “Nu a fost jocul pe care mi-l doream, mi-ar fi placut sa joc pe stadionul principal, mi-ar fi placut sa joc cu cea mai buna echipa a momentului, insa nu am vrut sa risc. Am jucat pe un teren sintetic cu dimensiuni reduse, cu mai putin spatiu de joc impotriva unei echipe mai obisnuita cu acest teren astfel ca pentru mine a fost un simplu antrenament, a conferit ritm anumitor jucatori care nu au jucat demult si a dat posibilitatea altor jucatori sa se odihneasca”, a declarat Teixeira. Clubul Pandurii Tirgu Jiu i-a pus la dispozitie antrenorului Joaquim Teixeira, imediat dupa amicalul cu CSM Rimnicu Vilcea, un autoturism nou marca Ford Mondeo, valoarea de piata a acestuia fiind de 22.000 euro. “Niciodata in viata mea nu am fost tratat asa bine. Nu meritam atit. O sa fac totul pentru club pentru a ne indeplini obiectivul” a reactionat Teixeira, surprins de gestul oficialilor de la Pandurii. “Ii doresc sa nu aiba nici un eveniment cu ea. Este o obligatie contractuala. Pentru antrenori era necesara avind in vedere ca locuiesc la citiva kilometri in afara orasului” i-a urat presedintele Marin Condescu. Joaquim Teixeira are ocazia sa testeze masina la drum lung acesta participand astazi la Bucuresti la reunirea antrenorilor din Liga I.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.