Victoras a plecat ieri in Germania, unde va juca la Kaiserslautern. Atacantul a declarat ca se bucura de despartirea sa de Steaua, acolo unde a fost atacat in permanenta de patronul clubului.

Incet-incet, vechea garda a Stelei se destrama. Jucatorii care eliminau Valencia sau Betis nu prea se mai regasesc in vestiarul echipei. Dupa ce Sorin Paraschiv a dat bir cu fugitii in Serie B, un alt stelist prefera sa joace intr-o liga secunda decat sa mai ramana in Ghencea.

Victoras Iacob a semnat fara sa clipeasca cu Kaiserslautern, echipa din liga a doua germana. Nemtii au platit 500.000 de euro pentru „Jancker” clubului Stelei iar atacantului aceeasi suma pentru un contract pe doi ani. „Ma bucur ca am plecat. Este in mod clar un pas inainte”, a spus Iacob ieri pe aeroport. Atacantul nu se referea la un pas inainte in plan sportiv, Kaiserslautern fiind cu un picior in liga a treia germana, ci la faptul ca a scapat de tensiunea din Ghencea.

Comportamentul lui Gigi Becali fata de jucatori a produs un adevarat haos in vestiar inca din returul sezonului trecut. „Sa spuna Paraschiv de ce a plecat de la Steaua, din cauza cui”, a spus acuzator Gica Hagi dupa ce a demisionat din Ghencea. Fotbalistii s-au plans de mai multe ori apropiatilor ca sunt terorizati de descinderile patronului la vestiar unde, pretind acestia, ii injura si ii ameninta. Ultima decizie a patronului de a pune pe lista neagra mai multi jucatori i-a facut pe acestia sa rabufneasca. „M-am saturat sa fiu facut schiop, orb sau oaie stearpa. Deja face lumea misto de mine. Ma simt umilit. Plec la prima oferta“, s-a plans Iacob apropiatilor.


Despre autor:

Sursa: Ziarulcn.com


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.