Jurnalul National precizeaza ca, primul care a aflat despre intentia patronului este, Gheorghe Raducanu, presedintele Ligii Suporterilor Rapidisti. “Ne-am intalnit duminica trecuta ca sa i-l prezint pe noul lider al galeriei si mi-a spus ca vrea sa vanda, dar ca deocamdata nu are nici o oferta pentru club. Era mai hotarat ca niciodata, insa nu mi-a zis decat ca e foarte suparat, nimic in plus.”

Finantatorul giulestenilor nu a dezvaluit si motivele care l-au determinat sa ia aceasta decizie radicala, a precizat insa, ca problemele pe care le are cu justitia nu stau la baza hotararii sale. Printre motivele vehiculate in presa ar mai fi si amenintari din partea suporterilor sau presiunea la care a fost supus pentru a-l aduce pe Pancu la Rapid, insa Copos nu a confirmat nici una dintre aceste variante.
"Noi nu suntem nici pro, nici contra plecarii lui Copos. Ce pot sa spun e ca George s-a comportat aproape ireprosabil de anul trecut, de prin martie. Noi, cand am fost nemultumiti, l-am criticat, cum a fost atunci, cu Bergodi. Dar de data asta noi nu avem ce sa-i reprosam. Suntem multumiti de atitudinea lui. Dar vreau sa se inteleaga clar ca el nu a fost amenintat de noi, ca daca nu vine Pancu el pleaca! Eu am avut discutia cu el duminica, inainte sa se vorbeasca de Pancu. Copos, daca pleaca, nu pleaca din cauza ca a fost amenintat de suporteri. Copos il apreciaza foarte mult pe Pancu, e de mult la noi si stie foarte bine ce inseamna familia rapidista. Pancu n-a venit in nici un caz la presiunea suporterilor", a explicat Gigi Corsicanu.

Stirea a starnit reactii diferite in lumea fotbalului, mai ales ca George Copos nu este la prima declaratie de acest gen. “Copos striga iar 'lupii>>, dar nu il mai crede nimeni” titreaza Gardianul. In toamna anului trecut, dupa un egal cu Gloria Bistrita si un penalty refuzat, a rabufnit in drumul spre masina „nu mai suport mizeriile care se intampla in aceasta tara... Acesti arbitri care iau bani si nu dau penalty atunci cand trebuie sa dea, aceste comis ii care ne dau suspendari sa jucam fara suporteri... Sa vina sa joace Federatia, sa joace comisiile. Eu nu mai am ce cauta in fotbal.“

Citeste si:

Gheara, care ieri se afla in vacanta in Austria, a acceptat sa declare pentru Adevarul: "M-a sunat George Copos acum cateva zile. Era foarte abatut, mi-a spus ca nu mai rezista, ca nu mai poate si ca vrea sa plece de la Rapid. M-a intrebat daca nu vreau sa cumpar eu. Numai ca nu sunt interesat de ceva ce vinde George Copos. Sau nici eu sa-i vand ceva lui."
Mircea Sandu este unul dintre cei care au raspuns provocarilor lansate de conducerea Rapidului, “ce sa spun de George Copos? A venit cu un milion la fotbal si vrea sa plece cu o suta de milioane. E un om de afaceri, asa se procedeaza. Nu stiu cit de mult iubeste el fotbalul”, anunta Cotidianul.

Marian Iancu, presedintele Ligii Profesionale de Fotbal, este sceptic, declarand ca nu crede in plecarea lui Copos de la Fc Rapid: "Nu cred ca va pleca Copos de la Rapid. Eu nu cred asa ceva". Doi dintre cei mai reprezentativi jucatorii ai gruparii de sub Podul Grant, portarul Danut Coman si atacantul Daniel Pancu, si-au exprimat convingerea ca George Copos va ramane la Rapid. “Nu tot ceea ce se scrie e adevarat si nu cred ca domnul Copos vrea intr-adevar sa plece”, a spus Coman. “Speram sa nu fie adevarat, toata echipa ar regreta daca s-ar ajunge aici, iar mie personal mi-ar parea foarte rau, fiindca atmosfera foarte buna pe care am gasit-o s-ar putea deteriora din aceasta cauza”, a spus Pancone. Antrenorul care in 1999 i-a adus Rapidului al doilea titlu din istorie, Mircea Lucescu, in prezent la Sahtior Donetk, este convins ca George Copos va ramane foarte multi ani in Giulesti. “Copos nu mai poate pleca nici daca vrea. Odata luat acest microb, nu mai poti scapa de el. Nu exista operažie pentru asa ceva”, a spus Il Luce.

Furia varfului de la Rapid, pare sa fi atins limitele extreme, daca va vinde sau nu vom afla probabil in curand. Intre timp apropiatii lui George Copos spun ca aceasta este o perioada nefasta si nu l-au mai vazut niciodata atat de abatut, patronul insusi declara pentru Ziua: "Sunt dezamagit de ceea ce se intampla in fotbal si voi pleca din acest sistem! Nu voi mai fi la Rapid!"