“Ros-albastrii” s-au impus lejer la Bistrita
Steaua a revenit pe primul loc al Diviziei A, in urma succesului facil obtinut ieri la Bistrita, impotriva Gloriei, intr-un meci-restanta, contind pentru prima etapa a returului. Succesul "ros-albastrilor" a fost favorizat de prestatia suspect de slaba a unor jucatori importanti din garnitura gazdelor. Vasile Popa a facut un penalty dupa o interventie prosteasca asupra lui Ogararu, iar portarul Costel Cimpeanu a plonjat cu mult inaintea executiei lui Bostina. Golul al doilea a fost marcat dupa o faza in care fundasii gazdelor n-au avut nici o reactie la patrunderea lui Nesu.

• Mihai Nesu a fost titularizat in locul internationalului Petre Marin, care n-a prins nici macar banca de rezerve. Nesu a marcat primul sau gol sub culorile Stelei.
• Walter Zenga, aflat la a doua etapa de supendare, a urmarit meciul de la masa presei.
• In minutul 60, arbitrul Cristi Balaj a acordat eronat un penalty in favoarea gazdelor, pentru un presupus hent in careu al lui Radoi. Desi Gloria avea in teren buni executanti ai loviturilor de pedeapsa (Iftodi si Coroian), bistritenii l-au desemnat pe mijlocasul Sergiu Costin sa bata penalty-ul. Costin a tras violent, insa a nimerit transversala.
• Stelistul Florin Lovin a fost eliminat in minutul 50 si va lipsi in derby-ul cu Dinamo. Cu toate ca echipa sa evolua in inferioritate numerica, Walter Zenga si-a permis sa-i odihneasca pe Dorinel Munteanu si pe Florentin Dumitru, inlocuindu-i in ultima parte a partidei.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.