Sport 4 Ianuarie 2008 03:11
Fetele de la Oltchim Rm. Vilcea au invins aseara la Viborg, 31-29, si au terminat fara infringere grupa D a Ligii Campionilor.

Cea mai valoroasa reprezentanta a handbalului feminin autohton n-a trecut bine cumpana dintre ani ca a si fost nevoita sa intre din nou in focurile Ligii Campionilor, sustinand miercuri seara, la Viborg, cel de-al cincilea meci din grupa D, relateaza Ziua.

Si chiar daca antrenorul Gheorghe Tadici a decis, din motive obiective, sa nu deplaseze in Danemarca intreaga "artilerie grea", Oltchim a reusit sa se impuna cu 31-29 (20-16), mentinandu-si astfel invincibilitatea in faza grupelor celei mai importante competitii continentale intercluburi.

In urma succesului de la Viborg, handbalistele din Valcea nu mai pot pierde sefia grupei D, indiferent de rezultatul ultimei partide, programate sa se joace peste o saptamana la Podgorica, cu Buducnost, si vor accede in faza superioara din postura de cap de serie.

Potrivit Adevarul, golurile echipei Oltchim au fost inscrise de Ramona Maier (16), Nechita (6), Luca, Manea si Meirosu (2), Lecusanu, Vadineanu si Gheorghe (1).

Cu cele 16 reusite trecute in cont la Viborg, Ramona Maier a devenit liderul clasamentului golgheterilor din grupele Ligii Campionilor. Extrema Oltchimului a totalizat 48 de goluri in cinci partide si are o medie de 9,6 reusite pe meci. Ramona Maier este urmata in topul marcatoarelor din Liga de nume sonore, precum Gorbitz, de la Eto Gyori (39 goluri) si Toth, de la Hypo Viena (37 goluri).

Handbalistele de la Oltchim Ramnicu-Valcea n-au avut timp sa savureze succesul si dupa doar doua ore de somn, elevele lui Gheorghe Tadici au pornit dis-de-dimineata spre tara. Ajunse la Amsterdam, unde in cursul diminetii de ieri urmau sa ia avionul spre Bucuresti, sportivele tricolore au aflat cu groaza ca Aeroportul International „Henri Coanda” este inchis din cauza ninsorii abundente, informeaza EVZ.

Zborul initial, care trebuia sa ajunga la Bucuresti la ora 13.30, a fost anulat, sperantele romancelor de a ajunge acasa agatandu-se de o eventuala cursa care urma sa plece aseara de la Amsterdam.

„Asteptam pe aeroport de la 7.30 dimineata si nici nu stim daca vom mai pleca azi spre tara. Fetele sunt foarte obosite, fiindca meciul cu Viborg s-a incheiat la miezul noptii, iar la 3.00 dimineata ne-am trezit ca sa plecam. Jucatoarele au nevoie de odihna!”, a declarat antrenorul Gheorghe Tadici, care cauta un hotel in apropierea aeroportului „Schiphol”.

Oficialii clubului din Ramnicu-Valcea sperau ca Tarom sa asigure, in caz de necesitate, cazarea pentru jucatoare, asa cum prevad regulamentele privind drepturile pasagerilor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.