Gratie celor trei goluri marcate in partida dintre Arsenal Londra si Norwicht City, scor final 4-1 pentru "tunari", atacantul francez Thierry Henry a facut un pas urias spre cucerirea trofeului "Gheata de Aur" care se acorda anual celui mai bun marcator din lume. Henry se afla la cea de-a 25-a reusita din acest sezon si la al doilea hattrick consecutiv pe teren propriu avand acum un avans de patru goluri fata de principalul sau urmaritor, Marek Mintal, jucatorul lui FC Nurnberg, clasat pe pozitia a 2-a in ierarhia acestui trofeu.

Locul trei este ocupat de Samuel EtoŽo, cu 20 de goluri, insa trebuie precizat faptul ca echipa camerunezului, FC Barcelona, are un meci in plus de disputat fata de Arsenal, pana la finalul sezonului. Clasamentul pentru "Gheata de Aur" se stabileste atat pe baza numarului de goluri, cat si a gradului de dificultate a fiecarui campionat in parte. In afara lui Henry, Mintal si EtoŽo, in primii 10 marcatori se mai afla urmatorii fotbalisti: Vincenzo Montella (AS Roma), Andrew Johnson (Crystal Palace), Diego Forlan (Villarreal), Fatih Tekke (Trabzonspor), Liedson (Sporting Lisabona), Dirk Kuijt (Feyenoord) si Alberto Gilardino (AC Parma).