Divizia A la fotbal programeaza azi jocul Gloria-Steaua, meci-restanta contind pentru etapa a 16-a. Partida de la Bistrita va fi transmisa in direct de postul National TV, incepind cu ora 16.30. Steaua lupta sa revina pe primul loc, dupa pasul gresit pe care l-a facut duminica, la Alba-Iulia.

Jucatorii Gloriei vor primi cite 1.000 de dolari in cazul unei victorii, dar asteapta ca dinamovistii sa suplimenteze prima. "Daca adversarele Stelei vin sa ne motiveze cu bani, ii primim cu placere. A promite si a iubi nu sint pacate. Banii vor ajunge la jucatori. Meciul de miine (n.r. - azi) va fi dificil, fiindca e greu de crezut ca Steaua face doua meciuri proaste la rind", ne-a declarat ieri Ioan Horoba , "vicele" Gloriei.
Oficialul ardelean a fost jignit recent de Gigi Becali. "Poate ii dau doua suturi in fund!", l-a amenintat patronul "ros-albastrilor".

Horoba a replicat ieri pe un ton vehement: "Nu ma simt jignit de vorbele lui Becali, fiindca n-ai ce sa-i ceri unui asemenea om. Gigi Becali crede ca, daca e inconjurat de garzi de corp, e mare si tare. El profita, de fapt, de situatia materiala foarte buna si se crede infailibil! Spune numai prostii. Au cazut imparati si regi, asa ca nici el nu este etern". In sezonul trecut, bogatasul din Pipera l-a numit "bosorog" pe Jean Padureanu, presedintele Gloriei.

Zenga asteapta o revigorare a echipei sale, dupa prestatia penibila din etapa trecuta. Steaua are atacul decimat, Andrei Cristea fiind suspendat, Daniel Oprita - accidentat, iar Cristi Ciocoiu - izgonit de Gigi Becali de la echipa. La meciul cu Apulum, italianul a fost nevoit sa-l arunce in atac pe fundasul Dorin Goian.

Criza de atacanti te va determina sa-l trimiti in ofensiva pe Gigi Becali?
Nu se pune problema. Am destui jucatori cu profil ofensiv in lot. Intr-adevar, pentru partida de la Bistrita nu ma pot baza pe unii dintre atacanti. Dar ii pot trimite la inaintare pe Dica, Nicolita... Sint solutii de luat in seama, chiar daca sint mijlocasi.

Citeste si:

N-ar fi fost util Cristi Ciocoiu pentru acest meci?
Nu l-am dat eu afara pe Ciocoiu. El a vrut sa plece la mai bine, iar eu nu l-am putut opri. Tuturor baietilor le-am zis ca am nevoie de ei la echipa, incepind cu Pompiliu Stoica si terminind cu Ciocoiu.

Duminica l-ai spus sa urce fundasului Goian...
M-am inspirat dintr-un meci al echipei Glasgow Rangers. Antrenorul acestei formatii a trimis in careul advers un fundas de 1,92 metri, si acesta a decis partida. Este o metoda des folosita de antrenori.

La Bistrita se cistiga foarte greu. Crezi ca Steaua a trecut peste socul din meciul cu Apulum?
Dar pina acum am avut vreo deplasare usoara? Asta e situatia si trebuie sa facem fata. Iar la Alba-Iulia nu s-a intimplat nimic grav. Am terminat un meci la egalitate, ce mare tragedie?

Iti vei cumpara Maybach daca o sa cistigi titlul?
Dar ce, s-a terminat campionatul? Avem prima sansa la titlu, dar mai e mult pina la final. Oricum, am alte prioritati in privinta banilor. In nici un caz nu-mi voi cumpara masina. Am cheltuit destul cu achizitionarea si amenajarea caselor din Milano si Bucuresti.

1. Dinamo 18 12 0 6 34-20 36
2. Steaua 16 10 4 2 34-14 34
3. Rapid 17 10 3 4 29-16 33
4. Farul 18 9 4 5 25-17 31
5. FC National 18 8 5 5 28-20 29
6. Sportul 18 7 4 7 22-19 25
7. Otelul 18 7 4 7 14-14 25
8. Gloria 17 7 3 7 29-25 24
9. CFR Cluj 18 6 6 6 24-27 24
10. Poli AEK 18 7 3 8 24-28 24
11. FCM Bacau 18 5 6 7 12-16 21
12. FC Arges 18 4 8 6 22-28 20
13. Poli Iasi 18 5 4 9 17-29 19
14. FC Brasov 18 4 5 9 20-28 17
15. Apulum 18 4 4 10 18-40 16
16. U Craiova 18 3 5 10 16-27 14